Situaţia minorităţii româneşti din Ucraina

 

Aurica Bojescu,

Centrul bucovinean independent de studii actuale, Hliboca, Cernăuţi-2005

„Uitaţi” mult timp de Ţară, împrăştiaţi, ca consecinţă a deportărilor staliniste, prin pustiurile Siberiei, Kazahstanului, Kareliei etc., bravii nepoţi ai străjerilor de hotare ai lui Ştefan cel Mare şi Sfânt au lăsat rădăcini adânci şi au semănat seminţe bune în pământul limbii române, scăldat din plin în sângele şi sudoarea neamului, – seminţe, care odată cu primele raze ale libertăţii au încolţit, iar codul genetic bazat pe moştenirea înaintaşilor Neamului a înprăştiat negura neştiinţei şi fricii şi a dat un imbold regăsirii tradiţiilor strămoşeşti nu numai în „inima spiritualităţii româneşti din Ucraina” cu centrul la Cernăuţi, dar şi in alte colţuri ale Ucrainei.” [1]

Locuind compact în zona nordului Maramureşului istoric (regiunea Transcarpatică), nordul Bucovinei, nordul Basarabiei, Ţinutul Herţei (regiunea Cernăuţi) şi sudul Basarabiei în Bugeac (regiunea Odesa) din imediata apropiere cu frontiera României,  şi mai dispersat în Transnistria ucraineană (regiunea Odesa) pănă la şi după Bug (regiunile Kirovograd, Nicolaev, Herson, Dnepropetrovsk etc.), românii în zonele de trai tradiţionale reprezintă, alături de ucraineni (boici, huţani, ruteni etc.), populaţia autohtonă a Ucrainei.

Înaintaşii neamului au lăsat urme semnificative atât în istoria şi cultura Ucrainei (Mitropoliţii Kievului Petru Movilă şi Gavriil Bănulescu-Bodoni[i], legendarul Alexandru Marinescu[ii], “Aron Pumnul Kievului” din secolul XX –   Stanislav Semcinschi[iii], folcloristul şi poietul Grigore Bostan[iv], europarlamentarul şi coatutorul Constituţiei Ucrainei Ion Popescu, vestita cântăreaţă Sofia Rotaru[v], poietul şi traducătorul literar Mircea Lutic[vi] ş.a.), cât şi ale neamului românesc (fraţii Hurmuzachi, Ioan Mihaly de Apşa, Iancu Flondor, Dmitrie Onciul şi Ion Nistor, Ciprian Pormbescu, Mareşalul Alexandru Averescu, poieţii Arcadie Suceveanu şi Vasile Leviţchi, “Directorul din Carapciu” Vasile Tovarniţchi[vii]…).

De la gimnaziul din Cernăuţi, îndrumat de Aron Pumnul, şi-a luat zborul simbolul românismul Mihai Eminescu.

În perioada recentă atât din punct de vedere etnodemografic (componenţa etnică), cât şi din punct de vedere sociolingvistic (situaţia lingvistică şi funcţionarea limbii) populaţia românofonă deţine locul 3 între toate grupurile etnice sau lingvistice din Ucraina, fiind întrecuţi doar de ucrainofoni şi ucraineni, rusofoni şi ruşi.

Bazându-se pe statistica oficială, care, după tradiţia sovietică împărţeşte populaţia românofonă  în „români” şi „moldoveni”, unii „politicieni” mai încearcă încă să contesteze acest lucru.

Acum 8 ani grupul de susţinere a dlui Dr. Ion Popescu, (care în 2003 s-a transformat în CBICA[2] ) a întreprins o cercetare a rezultatelor recensământului din 1989 şi a dinamicii componenţei naţionale din Ucraina pentru a prognoza rezultatele unui nou recensământ din Ucraina independentă.

S-a studiat dinamica componenţei naţionale a populaţiei Ucrainei prin prisma rezultatelor recensămintelor oficiale din anii puterii sovietice – 1926, 1959, 1970, 1979, 1989, am calculat rata creşterii anuale pe etnii, s-a analizat migraţia anuală dintre Ucraina şi fostele republici ale URSS pentru trei ani consecutivi (1992, 1993, 1994), aflând tendinţele sporului natural ale principalelor etnii, s-a studiat repartizarea tineretului (15-29 ani) după naţionalităţi, ajungând la următoarele cocluzii:

Statistica ucraineană oficială împărţeste populaţia românofonă în „români” şi „moldoveni”. La recensământul din 1989 populaţia românofonă  atingea cifra de 459.350 persoane[viii] (324.525 „moldoveni” şi 134.825 „români”), ocupând locul al patrulea după ucraineni (37.419.053), ruşi (11.355.582) şi evrei (486.326), plasându-i pe locul cinci pe bieloruşi (440.326).  

Menţionam că la recensământul din 1959 populaţia vorbitoare a limbii lui Eminescu era mai puţin numeroasă. Însă, blagoslovită de Dumnezeu şi iertată prin jertfele deportărilor şi masacrelor, populaţia românofonă, în pofida asimilărilor masive din Transnistria şi, mai ales, din regiunile de dincolo de Bug, în Bucovina, Herţa, nordul Maramureşului istoric, nordul şi sudul Basarabiei a început să sporească, ajungând să ocupe locul trei în Ucraina.

Având în vedere creşterea anuală în ultimii 20 de ani la populaţia românofonă de 3,6 mii, am constatat,  că ea în anul 1996 atingea deja cifra de peste o jumătate de milion.

Dacă populaţia matură, conform datelor recensământului din 1989,  consituia 0,9%  din populaţia Ucrainei(mai puţin de 0,3% – românii şi 0,6% – moldovenii), atunci tineretul românofon constituia peste 1% (mai mult de 0,3% la români şi 0,7% – la moldoveni) din tineretul ţării, şi se observa o pronunţată tendinţă a creşterii numerice a acestuia.

Constatând că persoanele declarate „români” locuiesc, în genere, pe vatra strămoşească, ele nu erau dispuse să imigreze. Paralel, am semnalat că, în una şi aceeaşi perioadă de timp (1992-1994) în Ucraina au sosit 16.913 şi au plecat 14.154moldoveni”, soldul fiind de +2.759.

Cum reieşea din analiza efectută, în 1996 populaţia românofonă din Ucraina se situa deja pe locul trei (separat: moldovenii – pe locul 5, iar românii – 9), întrecându-i pe evrei (circa 260-270 mii), pe bieloruşi (448-450 mii) şi fiind departe de populaţia tătarofonă (353 mii).

Menţionam că, „începând cu anul 1994, în Ucraina veneau deja mai puţine persoane decât plecau, iar populaţia Ucrainei scădea numeric destul de simţitor”.

În final ajunsesem la concluzia: „Câţi vom fi români în statisticile oficiale la următorul recensământ depinde de fiecare dintre noi. Sunt convinsă, însă, că numărul nostru va fi oficial de o jumătate de milion, deşi suntem mai mulţi, că vom fi recunoscuţi drept a treia etnie din acest stat şi ca populaţie autohtonă în regiunile în care locuim compact”.[3]

 

Populaţia românofonă constituie a treea etnie din Ucraina.

 

În primii ani de independenţă statală a Ucrainei se afirma, că a treia etnie în Ucraina ar fi constitui-o evreii, că „moldovenii” ar ocupa locul 5, iar românii s-ar situa abia pe locul 8.

Se mai spunea că, odată cu repatrierea tătarilor din Crimeea, populaţia românofonă – românii – ar fi ajuns chiar pe locul 9.

ONG-urile româneşti din ţară insistau că noi, românii din Ucraina, indiferent de „autoidentificarea oficială”, am atinge cifra între 500.000 şi un milion.

Şi am apelat atunci la datele statisticii oficiale.

Posedând rezultatele recensămintelor oficiale, putem afla rata creşterii anuale а populaţiei de diferite etnii. Alăturarea acestor date cifrelor privind migraţia anuală, ne permite să aflăm evoluţia componenţei naţionale şi tendinţa creşterii sau descreşterii numerice a etniilor din ţară respectivă.

 

Dinamica componenţei naţionale a populaţiei Ucrainei în perioada sovietică[4]

Tabelul 1

Nr
Nationalitatea

(principalele etnii)

Recensămintele sovietice (statistica oficială)
1926[ix] 1959 1970 1979 1989
1. Ucrainenii      23.218.860   32.158.493   35.283.857   36.488.951   37.419.053
2. Ruşii       2.677.166     7.090.813     9.126.331   10.471.602   11.355.582
3. Evreii       1.574.391        840.311        755.993        632.610        486.326
4. Bieloruşii            75.842        290.890        385.847        406.098        440.045
5.

Moldovenii*

         257.794        241.650        265.902        293.576        324.525
6. Bulgarii            92.078        219.409        234.390        238.217        233.800
7. Polonii          476.435        363.297        295.107        258.309        219.179
8. Ungurii                 869        149.229        157.731        164.373        163.111
9. Românii* 1.530 100.863 112.141 121.795 134.825
10. Grecii 104.666 104.359 106.909 104.097 98.594
11. Tătarii 22.281 61.527 72.658 83.906 86.875
12. Armenii 10.631 28.024 33.439 38.646 54.200
13. Ţiganii 13.578 22.515 30.091 34.411 47.919
14. Tătarii (Crimeea)*        3.554 6.636 46.807
15. Nemţii* 393.924 29.871 34.139 37.849
16. Azerii 6.680 10.769 17.235 36.961
17. Găgăuzii 23.530 26.464 29.398 31.967
18. Georgienii 1.260 11.574 14.650 16.301 23.540
19. Ciuvasii 905 8.925 13.610 16.456 20.395
20. Uzbecii 8.472 10.563 9.862 20.333
21. Mordovii 1.171 11.379 14.692 16.545 19.322
22. Lituanienii 6.789 8.906 10.715 9.658 11.278
23. Kazahii        – 4.694 7.555 7.171  10.505
24. Cehii 15.905 14.539  12.073 10.589 9.122
25. Coreenii 104 4.480 6.061 8.669
26. Udmurţii 2.828 4.910 6.562 8.583
27. Slovacii 186 13.991 10.204 8.774 7.943
28. Başkirii 114 3.345 3.672 5.367 7.402
29. Letonii 9.129 6.919 7.421 7.167 7.142
30. Alte etnii 60.918 64.857 80.174
Total pe Ucraina 29.019.747 41.869.046 47.126.51 49.609.333 51.452.026

 

Înainte de prezenta dinamica creşterii numerice a celor mai numeroase comunităţi etnice din Ucraina în perioada sovietică de după război (recensămintele 1959-1989), vom semnala că rezultatele recensământului din 1959 au fost redate în mod obiectiv, însă  deja pe parcursul următoarelor recensăminte (şi mai ales cel din 1970) „în politica naţională au început să se întoarcă unele principii şi unele măsuri de tip stalinist.[x]  Ţinând cont de aceste momente ne vom adresa statisticii oficiale privind  dinamica componenţei naţionale a Ucrainei referitor la cele 17 etnii principale.

 

Dinamica creşterii numerice a comunităţilor etnice din Ucraina în perioada sovietică de după război (recensămintele 1959-1989)

Tabelul 2

 

Naţionalităţile principale

(Dinamica „+”/”-„)

Numărul (mii)

 

Creşterea numerică (%)

 

 

Ponderea

din populaţia totală (%)

1959

 

1970

 

1979

 

1989

 

1970/

1959

 

1979/

1959

 

1989/

І959

 

1959

 

1970

 

1979

 

1989

 

Populaţia totală

 

41.869,0

 

47.126,5

 

49.609,3

 

51.452,0

 

112,5

 

118,5

 

122,9

 

100,0— 100,0

 

100,0

 

100,0

 

100,0

 

1

 

Ucraineni (+)

 

32.158,5

 

35.283,9

 

36.488,9

 

37.419,0

 

109,7

 

113,5

 

116,3

 

76,80

 

74,90

 

73,50

 

72,70

 

2

 

Ruşi  (+)       

 

7.090,8

 

9.126,3

 

10.471,6

 

11.355,6

 

128,7

 

147,7

 

160,1

 

16,90

 

19,40

 

21,10

 

22,10

 

3 Evrei (-)       

 

840,3

 

777,1

 

634,2

 

486,3

 

92,5

 

75,5

 

57,9

 

2,00

 

1,60

 

1,27

 

0,94

 

4

 

Beloruşi (+)

 

290,9

 

385,8

 

406,1

 

440,0

 

132,5

 

139,6

 

151,3

 

0,70

 

0,80

 

0,81

 

0,86

 

5

 

Moldoveni (+)     

 

241,6

 

265,9

 

293,6

 

324,5

 

110,0

 

121,4

 

134,3

 

0,58

 

0,56

 

0,59

 

0,63

 

6

 

Bulgari (+)         

 

219,4

 

234,4

 

238,2

 

233.0

 

106,8

 

108,5

 

106,2

 

0,52

 

0,50

 

0,48

 

0,45

 

7

 

Poloni (-)             

 

363,3

 

295,1

 

258.3

 

219,2

 

81,2

 

71,1

 

60,3

 

0,87

 

0,63

 

0.52

 

0,43

 

8

 

Unguri (-)            

 

149,2

 

157,7

 

164.4

 

163,1

 

105,5

 

110,1

 

99,3

 

0,36

 

0,33

 

0,33

 

0,32

 

9

 

Români  (+) 

 

100,9

 

112,1

 

121.8

 

134,8

 

111.1

 

120,7

 

133.6

 

0,24

 

0,24

 

0,24

 

0,26

 

10

 

Greci (-)             

 

104,3

 

106,9

 

104,1

 

98,6

 

102,4

 

99,7

 

94,4

 

0,25

 

0,26

 

0,25

 

0,26

 

11

 

Tătari (+)

 

61,5

 

76,2

 

90,5

 

86,9

 

123,9

 

147,7 |

 

141,2

 

0,15

 

0,16

 

0,21

 

0,17

 

12

 

Armeni (+)

 

28,0

 

33,4

 

38,6

 

54,2

 

119,3

 

137,8

 

193,6

 

0,07

 

0,07

 

0,08

 

0,10

 

13

 

Ţigani (Romi)+ ?(+)

 

22,5

 

30,1

 

34,4

 

47,9

 

133,6

 

152,9

 

212,91

 

0,05

 

0,06

 

0,07

 

0,09

 

14

 

Tătari /Crimea

 

(+)        

 

3.5

 

6,6

 

46,8

 

 

488.6

 

1.337,2

 

 

0,01

 

0,01

 

0,09

 

15

 

Nemţi  (+)

 

 

29,9

 

34,1

 

37,8

 

 

114,0

 

126,4

 

 

0,06

 

0,07

 

0,07

 

16

 

Azeri (+) 6,7

 

10,8

 

17,2

 

37,0

 

159,7

 

256,7

 

552,2

 

0,01

 

0,02

 

0,03

 

0,07

 

17

 

Găgăuzi (+)

 

23,5

 

26,4

 

30,0         32,0

 

112,3

 

127,7

 

136,2

 

0.06

 

0,06

 

0,06

 

0,06    0,06

 

 

După cum am putut observa, spre sfârşitul perioadei sovietice se observa o tendinţă clară de scădere a numărului evreilor şi polonilor (încă din 1970),  a grecilor (din 1979) şi a ungurilor (din 1989). Numărul ucrainenilor, ruşilor, bieloruşilor, persoanelor ce s-au declarat moldoveni sau români, bulgarilor, tătarilor, armenilor, ţiganilor (romilor), nemţilor, azerilor şi a găgpuzilor era în creştere permanentă. Din 1979 au început să se repatrieze tătarii din Crimeea (mai ales după 1989). Populaţia românofonă spre sfârşitul perioadei sovietice ocupa locul 4 în Ucraina, iar numărul ei era într-o creştere permanentă.

 

După cum putem observa în tabelul 3: numai în perioada 1992-1994 au părăsit Ucraina şi au plecat în statele CSI circa 10 mii de tătari. Luând în consideraţie acest fapt, putem constata că în 1996 în Ucraina locuiau circa 276 mii (270 mii în Crimeea, 5,7 mii în regiunea Herson şi 1,6 mii în regiunea Zaporojie) de tătari din Crimeea. Iar populaţia tătarofonă din Ucraina număra nu mai mult de 353 mii de locuitori, căci numărul creşterii anuale a acestora nu era mai mаrе decât numărul emigranţilor tătarofoni.

 

Migraţia între Ucraina şi fostele republici ale URSS (pe naţionalităţi)

Tabelul 3

Naţionalităţi-

le principale

1992 1993 1994
au

venit

au

plecat

diferenţa

(+/-)

au

venit

au

plecat

diferenţa

(+/-)

au

venit

au

plecat

diferenţa

(+/-)

Total pe

Ucraina

 

504.577

 

 

222.218

 

 

+282.359

 

 

322.960

 

 

245.694

 

 

+77.266

 

 

178.043

 

 

269.649

 

 

-91.606

 

1. Ucrainenii

 

232.319

 

64.052

 

+ 168.267

 

144.307

 

75.667

 

+68.640

 

74.537

 

85.916

 

-11.279

 

2. Ruşii

 

193.285

 

123.345

 

+69.940

 

120.936

 

136.743

 

-15.807

 

69.628

 

155.164

 

-85.536

 

3. Bieloruşii

 

8634

 

7.669

 

965

 

5.425

 

7.356

 

-1.941

 

3.284

 

6.056

 

-2.772

 

4. Moldovenii 8.483 5.445 +3.038 5.279 5.013

 

+266j

 

3.151

 

3.696

 

-545

 

5. Lituanienii 360 283 +77 238 209 +29 127 249 -545
6. Letonii 231 151 +80 182 148 +34 70 112 -42
7. Estonienii

 

104

 

47

 

+57

 

70

 

56

 

+ 14

 

39

 

55

 

-16

 

8. Georgienii

 

1.149

 

731

 

+418

 

1.406

 

639

 

+767

 

1.609

 

500

 

+ 1.109

 

9. Azerii 2.980 2.265 +715 2.331 1.614 +717 1.807 1.149 +658
10. Armenii

 

6.338

 

1.300

 

+5.038

 

7.784

 

1.507

 

+6.277

 

5.998

 

1.681

 

+.4.317

 

11. Kazahii

 

361

 

491

 

-130

 

269

 

396

 

-127

 

1788

 

292

 

-114

 

12. Kirghizii

 

91

 

222

 

-131

 

71

 

134

 

-63

 

46

 

94

 

-48

 

13. Tadjicii

 

450

 

364

 

-86

 

610

 

312

 

+298

 

292

 

192

 

+ 100

 

14. Turcmenii

 

193

 

385

 

-192

 

114

 

388

 

-274

 

89

 

205

 

-116

 

15. Uzbecii

 

1.126

 

1.425

 

-176

 

962

 

954

 

+8

 

457

 

595

 

-138

 

16. Tătarii

 

28.313

 

3.122

 

+25.191

 

19.864

 

3.251

 

+16.613

 

9.237

 

3.202

 

+6.035

 

17. Evreii 1.886 975 +911 1.069 1.043 +26 588 1.285 -697
18. Nemţii

 

1.819

 

785

 

+ 1.034

 

1.417

 

890

 

+527

 

764

 

819

 

-55

 

19. Alţii[xi]

 

16.322

 

9.151

 

+7.171

 

10.626

 

9.374

 

+ 1.252

 

+6.142

 

8.487

 

-2.345

 

 

Referitor la evrei şi bielorusi, cum reese din tabelul 4, avem două tablouri diferite.

Bieloruşii, care în 1989 numărau 440.045 persoane, după proclamarea independenţei statale а Ucrainei au început să părăsească această ţară, plecând în Belarus, într-un număr mai marе decât veneau. Mai mult decât atât, numărul bieloruşilor care în perioada 1992-1994 au părăsit Ucraina (21.081 persoane) era mai marе decât cel al persoanele de naţionalitate bielorusă ce s-au stabilit cu traiul în Ucraina (17.243). Astfel, s-a înregistrat un sold negativ egal cu – 3.738. Sporul natural anual а populaţiei bieloruse din Ucraina era destul de mic, deoarece după 1989 nivelul de viaţă a scăzut, iar durata medie a vieţii s-a redus cu 5 ani. Cota tineretului de naţionalitate bielorusă era mai mică cu circa 10% decât media pe Ucraina.

Referitor la evrei, care în 1989 erau în număr de 486.326, se observă tendinţa clară de a părăsi Ucraina.

Pe fundalul emigrării în masă a evreilor din Ucraina în afara frontierelor fostei URSS, populaţia evreiască sosită în ţară din spaţiul postsovietic în primii doi ani de independenţă a Ucrainei a înregistrat un sold pozitiv: în 1992, + 911 (1.886 veniţi şi numai 975 plecaţi); în 1993, + 26 (1.069 veniţi si 1.043 plecaţi).

Însă о dată cu agravarea situaţiei economice, din 1994 numărul celor plecaţi (1.285) era cu 697 mai marе decât al celor sosiţi (588).

Soldul în perioada 1992-1994 rămâne, totuşi, pozitiv, + 240, pe când cifra celor plecaţi în Izrael, SUA sau Germania era de zeci de mii.

Luând în consideraţie faptul că scăderea anuală a populaţiei evreieşti din Ucraina era de circa 9,3 mii, în perioada 1989-1995 această scădere ar atinge cifra de 55,8 mii persoane.

Datele de după 1989 mărturisesc că această cifră era şi mai marе şi ajungea la peste 200.000. Bazându-ne pe faptul, că în 1989 cota evreilor în populaţia Ucrainei era de 0,9 %, iar tineretul evreu constituia doar 0,5 % din tineretul Ucrainei, ajungeam la concluzia că  în 1996 în ţară rămăseseră doar în jur de 260-280 mii de evrei. Recensământul din 2001 ne-a demonstrat obiectivitatea concluziilor – la 5 decembrie 2001 în Ucraina au fost înregistraţi doar 103.591de evrei.

Un interes deosebit а trezit şi cota tineretului din populaţia totală pe naţionalităţi, care ne oferă posibilitatea de a aprecia perspectiva evoluţiei componenţei naţionale.

 

Repartizarea tineretului (15-29 ani) în Ucraina după naţionalităţi

Tabelul 4

 

Naţionalitatea

 

% din populaţia totală în 1989

 

Tineretul (15-29 ani) pe naţionalităţi, în %

 

Dina-mica

 

Total pe Ucraina

 

100 %

 

100%

 

 

 

Ucrainenii

 

72,7

 

72,8

 

+

 

Ruşii 22,1

 

22,2 +

 

Evreii 0,9

 

0,5

 

Bieloruşii

 

0,9

 

0,8

 

 

Moldovenii

 

0,6

 

0,7

 

+

 

Bulgarii

 

0,5

 

0,4

 

Polonii

 

0,4

 

0,3

 

 

Ungurii

 

> 0,3 (mai mult)

 

< 0,3 (mai puţin)

 

 

Românii

 

< 0,3 (mai puţin)

 

> 0,3 (mai mult)

 

+

 

Alte etnii

 

1,3

 

1,7

 

+

 

 

La recensământul din 1989 populaţia românofonă („românii” şi „moldovenii”)[xii] atingea cifra de 459.350 persoane (324.525 „moldoveni” şi 134.825 „români”) şi ocupa locul al patrulea după ucraineni (37.419.053), ruşi (11.355.582) şi evrei (486.326), lăsându-i pe locul al cincilea pe bieloruşi (440.326).

 

Având în vedere că cresterea anuală în ultimii 20 de ani la populaţia românofonă era de 3,6 mii, constatam că în 1996 ea atingea deja cifra de peste 500.00. Faptul că populaţia românofonă constituia în 1989 0,9 % din populaţia Ucrainei, iar tineretul românofon constituia peste 1 % din tineretul ţării demonstra acest lucru cu prisosinţă. În perioada de după 1991 se mai observa încă о pronunţată tendinţă а creşterii numerice a acestuia (mai ales, în Transcarpatia, în Ţinutul Herţei şi Valea Siretului din Bucovina).

În perioada 1992-1994 în Ucraina au sosit 16.913 şi au plecat 14.154 „moldoveni”, soldul fiind de +2.759.

Persoanele declarate ca fiind „români” locuiau pe vatra strămosească şi nu erau dispuse să emigreze.

În final constatam că populaţia românofonă în 1996 se situa deja pe locul trei în Ucraina, întrecându-i pe evrei (circa 260-270 mii), pe belorusi (448-450 mii) şi fiind departe de populaţia tătarofonă  (tătarii din Kazani şi tătarii din Crimea – 353 mii).

Tendinţele observate atunci rămâneau să fie confirmate şi de rezultatele recensământului, care urma să aibă loc în 2001.[5]

Primul recensământ ucrainean din 5 decembrie 2001, comparativ cu recensămintele sovietice precedente, a atestat următoarea componenţă naţională:

Dinamica componenţei naţionale a populaţiei Ucrainei

(Statistica oficială)[xiii]

Tabelul 5

Pe naţio-nalităţile principale

 

 

Recensămintele

 

1926*

 

1959

 

1970

 

1979

 

1989

 

2001
Teritoriul de atunci Teritoriul actual (mii)
1.

 

Ucraineni

 

23.218.860

 

28.625,6

 

32.158.493

 

35.283.857

 

36.488.951

 

37.419.053

 

37.541.693
2.

 

Ruşi

 

2.677.166

 

3.164,8

 

7.090.813

 

9.126.331

 

10.471.602

 

11.355.582

 

8.334.141
3. Bieloruşi 75.842 85,7 290.890 385.847 406.098 440.045 275.763
4.

 

Moldoveni* 257.794 Vezi împreună cu românii** 241.650

 

265.902

 

293.576

 

324.525

 

258.619
5.

 

Tătari din Crimeea*
185,0
0

 

3.554

 

6.636

 

46.807

 

248.193
6.

 

Bulgari

 

92.078

 

223,1

 

219.409

 

234.390

 

238.217

 

233.800

 

204.600
7.

 

Unguri 869 124,3 149.229 157.731 164.373 163.111 156.566
8. Români* 1.530

 

454,4**

 

100.863

 

112.141

 

121.795

 

134.825

 

150.989
9.

 

Poloni

 

 

476.435

 

2.193,8

 

363.297

 

295.107

 

258.309

 

219.179

 

144.130
10.

 

Evrei

 

 

1.574.391

 

2.491,9

 

840.311

 

755.993

 

632.610

 

486.326

 

103.591
11. Armeni 10.631 21,1 28.024 33.439 38.646 54.200 99.894
12.

 

Greci

 

104.666

 

120,7

 

104.359

 

106.909

 

104.097

 

98.594

 

91.548
13.

 

Tătari

 

22.281

 

22,3

 

61.527

 

72.658

 

83.906

 

86.875

 

73.304
14.

 

Ţigani

 

13.578

 

30,0

 

22.515

 

30.091

38.646

 

34.411

 

47.919

 

47.587
15.

 

Azeri

 

0

 

0

 

6.680

 

10.769

 

17.235

 

36.961

 

45.176
16.

 

Georgieni

 

1.260

 

1,3

 

11.574

 

14.650

 

16.301

 

23.540

 

34.199
17.

 

Nemţi*

 

393.924

 

624,9

 

0

 

29.871

 

34.139

 

37.849

 

33.302
18.

 

Găgăuzi

 

0

 

22,1

 

23.530

 

26.464

 

29.398

 

31.967

 

31.923
20. Coreeni 104 0,1 0 4.480 6.061 8.669 12.711
21. Uzbeci 0 0 8.472 10.563 9.862 20.333 12.353
22. Ciuvaşi 905 1,0 8.925 13.610 16.456 20.395 10.593
23. Mordvini 1.171 1,2 11.379 14.692 16.545 19.322 9.331
24. Lituaniei 6.879 6,8 8.906 10.715 9.658 11.278 7.207
25. Slovaci 186 Împreună:

84,2

13.991 10.204 8.774 7.943 6.397
26. Cehi 15.905 14.539 12.073 10.589 9.122 5.917
27. Kazahi 0 0 4.694 7.555 7.171 10.505 5.526
28. Letoni 9.129 9,8 6.919 7.421 7.167 7.142 5.079

 

După cum putem observa din tabelul 6, s-a păstrat tendinţa de a părăsi teritoriul Ucrainei – la evrei. Acest proces l-am prevăzut în 1996, unicul lucru, pe care îl puteam spune atunci cu certitudine, era faptul că pe atunci în Ucraina mai erau încă circa 260-280 mii de evrei, majoritatea cărora era predispusă să emigreze. Luând în consideraţie agravarea situaţiei economice în Ucraina din acea perioadă, precum şi descreşterea cotei tineretului evreiesc (dacă cota populaţiei mature evreieşti atingea în 1989 0,9% din populaţia Ucrainei, atunci cota tineretului, care şi aşa era predispus să emigreze în masă, era doar de 0,5%), anul  2001 trebuiau să înregistreze doar 130-150 mii de evrei (erata de circa 25-30.000 persoane poate fi lămurită prin faptul că evreii au emigrat şi mai masiv, iar cei rămaşi în Ucraina mai ales în regiunile occidentale, unde se observă cazuri de antisemitism, precum şi evreii, care tind la o carieră politică (cum au făcut-o mulţi parlamentari), în mod conştient s-au declarat ucraineni.

Au revenit masiv din locurile deportării (mai ales din Uzbekistan) în Ucraina Tătarii din Crimeea. Bazându-ne pe datele Mendjlisului tătarilor din Crimeea, constatam în 1996, că numai în perioada 1992-1994 au părăsit Ucraina şi au plecat în statele CSI circa 10 mii de tătari. Luând în consideraţie acest fapt, presupuneam că atunci (1996) în Ucraina locuiau circa 276 mii (270 mii în Crimeea, 5,7 mii în regiunea Herson si 1,6 mii în regiunea Zaporojie) de tătari. În realitate după 1996 mulţi tătari încă nu primiseră cetăţenia Ucrainei şi au reemigrat în alte părţi – aşa, din 5,7 mii de crâmotătari din Herson în 2001 au rămas doar 2 mii, în Crimea locuiau permanent doar 243.400 din cei 248.193 de tătari din Crimeea ce se aflau în Ucraina la 5 decembrie 2001. Putem, totuşi, confirma că numărul tătarilor din Crimeea va fi într-o creştere permanentă deoarece natalitatea la ei este destul deînaltă, iar tătarii nu sunt predispuşi să se asimileze nici din punct de vedere lingvistic, nici confesional. Suntem convinşi, că după următorul recensământ numărul tătarilor din Crimeea va depăşi numărul bieloruşilor, trecând de pe poziţia 5 pe poziţa 4 în Ucraina.

S-a menţinut tendinţa creşterii numerice atât la popoarele autohtone – ucrainenii şi românii, cât şi la coreeni şi la popoarele caucaziene (fugind de conflictele militare şi criza economică din zonă) – armeni, azeri şi georgieni.

Numărul ucrainenilor a crescut datorită persoanelor asimilate, în primul rând, datorită   reprezentanţilor popoarelor slave (ruşi, bieloruşi, poloni, bulgari)  şi a revenirii la naţiunea lui Taras Şevcenko a multor persoane, care în perioada sovietcă se declarau ruşi.

Totuşi, numărul ucrainenilor, cu toate eforturile de ucrainizare din partea puterii, a crescut de la 37.419.053[xiv] în 1989 doar la 37.541.693 în 2001, adică cu 122.640 sau cu 0,33% (a se compara cu ultimul “deceniu sovietic”: din 1979 până în 1989 numărul ucrainenilor crescuse cu  930.138 persoane sau 2,55%).

S-a păstrat şi tendinţa de a imigra în Ucraina a persoanelor din zona caucaziană de conflicte interetnice.

 

Referitor la persoanele care s-au declarat români – procesul creşterii numerice era prevăzut.

În componenţa Ucrainei românii autohtoni, de această dată, au nimerit ca o urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop şi a celui de-al 2 război mondial cu toate consecinţele lor, iar primul recensământ sovietic de pe aceste teritorii (nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, Maramureşul istoric, nordul şi sudul Basarabiei) în care figurau ca “români” a fost cel din 1959, care a urmat după încheierea genocidului stalinist  şi care a semnalat doar 100.863 de români propriu-zişi – supravieţuitori după “o furtună nemaipomenită NKVD-KGB-istă” de deportări în masă şi persecutări în rândurile populaţiei civile. În schimb, numai după 9 ani (la 1970) românii au cunoscut o creştere numerică de 11.782 persoane sau 11,7%, în următorii 10 – o creştere de 9.654 sau 8,6%  şi a atins cifra de 112.141 persoane. Anii 1979-1989 au semnalat o creştere numerică de 13.030 persoane sau cu 10,7%, numărul românilor ridicându-se de la 121.795 persoane în 1979 la cifra de 134.825 în 1989.

Şi această în ciuda faptului că în raionul Noua Suliţa şi fostul raion rural Cernăuţi românii “erau îndemnaţi să se înscrie moldoveni”, iar în mai multe foste sate româneşti din Bucovina (Costeşti, Sinăuţii pe Ceremuş, Cabana (Iasenea), Bobeşti, Mihalcea etc.) aproape definitiv s-a încheiat procesul de asimilare.[6]

Pentru cei 30 de ani de la 1959 până la ultimul recensământ sovietic din 1989  media creşterii anuale a populaţiei româneşti din Ucraina era de circa 1.132 persoane[xv], iar până la 2001ar fi trebuit să crească cel puţin cu 13.585 şi să atingă cifra de 148,5 mii persoane.

Recensământul din 5 decembrie 2001 ridica cifra românilor la 150.989 persoane – prognoza anului 1996  referitor la persoanele declarate ca fiind români (circa 149 mii) confirma obiectivitatea cercetării.

Majoritatea persoanelor ce s-au declarat români locuiau în regiunea Cernăuţi, unde a fost înregistrat un spor de 14.238 persoane sau de 14,2%, atingând în 2001 cifra de 114.555 persoane, şi în Transcarpatia, unde au crescut numeric cu 2.667 sau cu 9,05% şi au atins cifra de 32.152 persoane.

Cei ce se considerau români dintotdeauna nu erau preadispuşi să se asimileze.

Cea mai mare “surpriză” (pe care “nu am putut-o prognoza” în 1996) a fost faptul că pentru prima dată a scăzut şi foarte considerabil numărul fraţilor noştri moldoveni (care locuiesc compact şi nu sunt predispuşi de a emigra definitiv).

Deoarece referitor la alte grupuri etnice prognosticul Dr.Ion Popescu s-a dovedit a fi obiectiv, ne-am pus, în legătură cu această mai multe întrebări, şi principala: Care puteau fi lămuririle acestor „rezultate”?

Analiza aprofundată a fenomenului ne semnala  existenţa a trei ipoteze:

 

  • Moldovenii sunt predispuşi să emigreze în Moldova.

 

     Această teză decade de la bun început: numai în perioada 1992-1994 în Ucraina au sosit peste 51.000 şi au plecat doar 47.779 persoane, o parte considerabilă a cărora o constituiau moldovenii românofoni: au sosit 16.913 şi au plecat 14.154 „moldoveni”, soldul fiind de +2.759. Numai în Crimeea în 1991-2001 au sosit 468 moldoveni din Moldova[xvi].

 

  • Foarte mulţi moldoveni s-au declarat români[xvii].

 

Analizând evoluţia numerică a „românilor” şi a „moldovenilor” în regiunile în care la 1989 ei constituiau un număr considerabil, am constatat, că marea majoritate a persoanelor care s-au declarat români locuiau în regiunile Transcarpatică şi Cernăuţi.

Majoritatea celor care s-au declarat moldoveni locuiau în regiunile Odesa şi Cernăuţi. Mulţi moldoveni locuiau tradiţional şi în regiunile Nikolaev, Herson, Kirovograd, Doneţk, Poltava ş.a.

În perioada sovietică, însă, numărul moldovenilor de aici s-a micşorat simţitor.

Românii ca etnie distinsă aproape că nu erau semnalaţi în aceste regiuni.

Cei ce se declarau români, de obicei, erau supuşi uniu genocid total –de exemplu, în anii 1937-1938 1.496 din cele 1.530 persoane (care s-au declarat români la recensământul din 1926) au fost represate

Până la 1989 numărul moldovenilor din Ucraina era în creştere, cei drept, nu aşa de pronunţat ca a celor ce se considerau români.

Şi numai în regiunea Cernăuţi numărul persoanelor ce se declarau moldoveni era în descreştere încă de la 1979.

După proclamarea independenţei statale a Ucrainei cota moldovenilor a scăzut şi în toate celelalte regiuni ale ţării.

Românii din Transcarpatia şi cei din Cernăuţi erau într-o permanentă creştere numerică pronunţată.

Dar să ne adresăm, din nou, la statistica oficială.

 

Dinamica cotei populaţiei românofone din cele mai însemnate regiuni şi unităţi administrativ-teritoriale ale Ucrainei

Tabelul 6

Regiunea

(s-au declarat)

Anul recensământului
1946[xviii] 1959 1970 1979 1989 2001
Transcarpatia (români) 12.412 18.346 23.454 27.155 29.485 32.152
Cernăuţi (români)

Cernăuţi (moldoveni)

79.790

71.645

84.878

78.390

90.485

85.027

100.317

84.519

114.555

67.225

Odesa (moldoveni) ? 135.979 143.109 144.534 123.751
Nicolaev (mold.) ? 5.271 8.885 16.673 13.171
Kirovograd (mold.) ? 6.614 7.067 10.694 8.274
Doneţk (mold.) 12.300 11.760 12.208 13.332 7.171
Dnepropetrovsk (m.) ? 3.062 4.879 6.636 4.398
Lugansk (mold.) ? 4.708 5.519 5.785 3.252
Herson (mold.) ? 2.038 3.894 5.618 4.179
Rep.Crimeea (mold.) ? 3.450 4.445 6.609 3.761
Harikov (mold.) ? 1.687 2.436 3.746 2.462
Zaporojie (mold.) ? 1.597 2.314 3.429 2.476
or. Kiev (mold.) ? 1.769 1.875 3.186 1.927
Poltava (mold.) ? 674 1.231 2.737 2.562
Cercasy (mold.) ? 642 906 1.813 1.617
Jitomir (mold.) ? 573 712 1.434 1.425
Vinniţa (mold.) ? ? ? 3.326 2.944
Reg.Kiev (mold.) ? 682 1.018 1.799 1.515
or. Sevastopol (mold.)[xix] ? ? ? 1.140 801

 

Trebiue de remarcat, că rezultatele recensământului din 2001, în afară de datele semnalate în tabelul ce urmează (vezi tabelul 8) ne mai semnalau existenţa conaţionalilor noştri în regiunile Hmelniţk – 1.353 de moldoveni şi 167 români, Lvov – 781 moldoveni şi 148 români, Sumy –778 moldoveni şi 50 români, Cernigov – 700 moldoveni şi 83 români, Ivano-Francovsc – 557 moldoveni şi 118 români, Rovno – 364 moldoveni şi 66 români, Ternopol – 356 moldoveni şi 93 români, Volyn – 303 moldoveni şi 30 români.

În regiunea Transcarpatică mai locuiau 516 persoane care sau declarat moldoveni.

Românii mai locuiau în Republica Crimeea – 268, în regiunile Odesa – 724 persoane, Doneţc – 372, Dnepropetrovsk[xx] – 270, Kiev – 233, Herson –206, Zaporojie – 204, Harcov –164, Nicolaev – 162, Kirovograd – 139, Jitomir – 137, Vinniţa –132, Lugansc – 121,  Poltava – 95 şi Cercasy – 72, în oraşele Kiev – 203 şi Sevastopol – 35.

Pentru a întregi imaginea, ne-a interesat, desigur, şi datele privind sporul natural şi asimilarea românofonilor în cele mai importante regiuni din Ucraina în ultimii 12 ani.[7]

 

Sporul natural şi asimilarea românofonilor din Ucraina în ultimii 12 ani

Tabelul 7

Regiunea

(s-au declarat: români/moldoveni)

Numărul total

Soldul Au recunoscut drept maternă limba etniei[xxi] Asi-mi-larea
1989/2001
  1989 2001 cifre % cifre % %
Transcarpatia (rom) 29.485 32.152 +2.667 +9,05 31.860 99,09 0,91
Cernăuţi (români)

Cernăuţi (mold.)

100.317

84.519

114.555

67.225

+14.238

-17.294

+14,19

-20,46

105.763

64.255

92,33

95,58

7,67

4,42

Odesa (moldoveni) 144.534 123.751 -20.783 -14,38 90.713 73,30 26,7
Nicolaev (mold.) 16.673 13.171 -3.502 -21,00 7.194 54,62 45,38
Kirovograd (m.) 10.694 8.274 -2.420 -22,63 4.876 58,93 41,07
Doneţk (mold.) 13.332 7.171 -6.161 -46,21 1.090 15,20 84,80
Dnepropetrovsk (m) 6.636 4.398 -2.238 -33,73 1.498 34,06 65,94
Lugansk (mold.) 5.785 3.252 -2.533 -43,79 653 20,08 79,02
Herson (mold.) 5.618 4.179 -1.439 -25,61 1.757 42,04 57,96
Rep.Crimeea (m.) 6.609 3.761 -2.848 -43,09 1.171 31,13 68,87
Harikov (mold.) 3.746 2.462 -1.284 -34,28 792 31,17 68,83
Zaporojie (mold.) 3.429 2.476 -953 -27,79 692 27,95 82,05
or. Kiev (mold.) 3.186 1.927 -1.259 -39,52 641 33,26 66,74
Poltava (mold.) 2.737 2.562 -175 -6,39 1.390 54,25 45,75
Cercasy (mold.) 1.813 1.617 -195 -10,76 828 51,21 48,79
Jitomir (mold.) 1.434 1.425 -9 -0,63 704 49,40 50,60
Vinniţa (mold.) 3.326 2.944 -382 -11,49 1.698 57,68 42,32
reg. Kiev (mold.) 1.799 1.515 -284 -15,79 746 49,24 50,76
or. Sevastopol (m.) 1.140 801 – 339 -29,74 217 27,09 62,91

 

După cum am putut observa din tabelul 7, numărul conaţionalilor noştri este în creştere doar în regiunile Transcarpatia şi Cernăuţi (românii) – fenomenul se lămureşte prin nivelul scăzut al asimilării lingvistice, locuirii compacte şi funcţionării limbii materne la nivel de familie, şcoală şi biserică.

Scăderea numerică a persoanelor declararte „moldovenise lămureşte prin nivelul înalt al asimilării lingvistice, insuficienţa folosirii limbii materne în şcoală, biserică şi în calitate de limbă principală de conversaţie.

După 1989 în mai multe regiuni, în care românii nu erau consideraţi drept grup etnic important – şi, deci, nu putea fi vorba de „trecerea” moldovenilor la „români”[xxii], – numărul moldovenilor a scăzut simţitor.

Numărul moldovenilor a scăzut chiar şi în regiunile în care locuiau tradiţional[xxiii].

În regiunea Odesa – cu 20,8 mii de persoane sau 14,4% (!), în regiunea Cernăuţi – cu 17,3 mii persoane sau cu 20,5%, în Doneţk – cu cel puţin 6,2 mii persoane sau 46,2% (!), Nicolaev – cu 3,5 mii sau 21,0% (!), în Kirovograd – cu 2,4 mii sau 22,63%, în Herson – cu 1,4 mii sau 25,6% ş.a.m.d.

Şi în cazul acesta nu se mai poate vorbi despre „românizarea” unor persoane, care la 1989 s-au declarat moldoveni, ca despre pricina principală a scăderii numărului dcelor ce se consideră moldoveni (după cum se mai încearcă încă, pe alocuri, să se mai speculeze).

 

  • Principală pricină este asimilarea.

 

Procesului asimilărilor lingvistice, în afară de populaţiile şi grupurile lingvistice dominante din ţară sau regiunea respectivă, mai intens sunt predispuse persoanele aparţinând etniilor, majoritatea cărora trăiesc la oraşe, unde în calitate de L1, de obicei se folosea limba etniei dominante. Un aport substanţial în procesul asimilărilor aduc şi factorii sociali.

 

Dinamica cotei populaţiei urbane între cele mai numeroase comunităţi naţionale din Ucraina (1959-1989)

Tabelul 8

Naţionalităţile principale Cota populaţiei urbane (%)
1959 1970 1979 1989

Populaţia totală

45,7 54,5 61,3 66,7
1 Ucraineni 36,6 45,8 53,0 60,3
2 Ruşi         80,8 84,5 86,5 87,6
3 Evrei            96,4 98,3 98,9 99,2
4 Bieloruşi 73,2 76,5 78,4 79,3
5 Moldoveni      22,4 26,8 30,3 33,3
6 Bulgari          45,0 53,3 62,8 67,6
7 Poloni           45,0 53,3 62,8 67,6
8 Unguri             33,6 34,1 37,8 38,6
9 Români   15,3 22,0 23,7 26,0
10 Greci            51,9 64,2 66,3 69,4
11 Tătari 91,6 88,4 87,4 84,9
12 Armeni 90,4 92,9 92,2 86,4
13 Ţigani (Romi) ? 70,9 72,9 70,9
14 Tătari din Crimea ? 37,5 17,3 33,4
15 Nemţi ? 67,8 68,5 70,9
16 Azeri ? 87,5 88,6 79,1
17 Găgăuzi 16,2 18,1 21,5 27,4

 

După cumam putut vedea, “factorul urban” erau observat la ucraineni, ruşi, evreii, bieloruşii, polonii, grecii, tătarii, armenii, romii, nemţii şi azerii. Majoritatea celor ce s-au declarat moldoveni sau români, unguri, tătari din Crimeea şi găgăuzi locuiau la sate şi erau mai puţin predispuşi să se asimileze.

În afară de populaţiile dominante (ucrainenii şi ruşii), în Ucraina la sfârşitul perioadei sovietice se observa o legătură clară între cota populaţiei urbane şi competenţa lingvistică.[8]

Dinamica repartizării celor mai numeroase comunităţi naţionale din Ucraina după competenţa lingvistică şi nivelul urbanizării (1970-1989)

Tabelul 9

 

Naţionalităţile principale

Cota persoanelor ce posedau liberîn calitate de L1 (%) limba[xxiv]

 

Cota populaţiei

urbane (%)

Limba ucraineană

 

Limba rusă

 

Limba maternă[xxv]

 

1970

 

1979

 

1989

 

1970

 

1979

 

1989

 

1970

 

1979

 

1989

 

1970

 

1979

 

1989

 

1

 

Ucraineni

 

95,7

 

94,8

 

94,7

 

44,3

 

62,6

 

71,7

 

91,4

 

89,1

 

87.7

 

48,5

 

53,0

 

60,3

 

2

 

Poloni

 

83,9

 

82,4

 

84,4

 

37,1

 

59,9

 

66,5

 

14,9

 

14,2 12,5 53,3

 

62,8

 

67,6

 

3

 

Evrei

 

41,6

 

44,2

 

48,6

 

96,6

 

98,3

 

97,9

 

20,2

 

14,0

 

11,1

 

98,3

 

98,9

 

99,2

 

4

 

Ruşi

 

30,7

 

31,2

 

34,3

 

99,3

 

99,5

 

99,5

 

98,5

 

98,7

 

98,4

 

84,5

 

86,5

 

87,6

 

5

 

Nemţi

 

? ?

 

30,1

 

?

 

?

 

89,9

 

?

 

?

 

23,2

 

67,8

 

68,5

 

70,9

 

6

 

Beloruşi

 

22,7

 

25,2

 

27,9

 

82,2

 

87,3

 

88,7

 

51,5

 

48,6

 

48,5

 

76,5

 

78,4

 

79,3

 

7

 

Ţigani (Romi) 32,6

 

?

 

27,5

 

45,9

 

?

 

56,9

 

57,6

 

?

 

62,7

 

70,9

 

72,8

 

70,8

 

8

 

Greci

 

22,8

 

26,4

 

26,1

 

97,4

 

97,9

 

97,4

 

6,7

 

8,8

 

18,5

 

64,2

 

66,3

 

69,4

 

9

 

Moldoveni

 

16,4

 

17,3

 

17,4

 

53,4

 

65,9

 

71,1

 

82,2

 

86,6

 

84,4

 

26,8

 

30,3

 

33,3

 

10

 

Români

 

15,7

 

16,3

 

16,9

 

28,7

 

49,3

 

63,7

 

64,0

 

41,0

 

62,3

 

22,0

 

23,7 26,0

 

11

 

Armeni 13,6

 

?

 

14,7

 

93,9

 

?

 

91,2

 

54,1

 

?

 

58,4

 

~92,9 92,2

 

86,4

 

12

 

Unguri

 

11,2

 

11,5

 

14,4

 

23,5

 

34,5

 

44,3

 

97,7

 

96,7

 

95,6

 

34,1

 

37,8

 

38,6

 

13

 

Tătari

 

7,9

 

8,4

 

11,3

 

92,0

 

94,0

 

95,2

 

71,8

 

69,6

 

61,7

 

88,4

 

87,4

 

86,9

 

14

 

Bulgari

 

10,0

 

10,1

 

10,3

 

82,9

 

87,1

 

89,2

 

71,7

 

68,3

 

69,5

 

32,8

 

37,8

 

42.5

 

15

 

Azeri

 

12,1

 

?

 

9,0

 

83,9

 

?

 

81,3

 

69,3

 

?

 

67,4

 

87,5

 

88,6

 

79,1

 

16

 

Găgăuzi 1,4

 

?

 

4,0

 

77,1

 

?

 

83,9

 

90,6

 

?

 

83,4

 

18,1

 

21,5

 

27,4

 

17

 

Tătari din Crimeea ?

 

?

 

0,9

 

?

 

?

 

88,0

 

?

 

?

 

93,5

 

37,5

 

17,3

 

33,4

 

La greci, care tradiţional locuiau în oraşe, a început să se observe tendinţa de revenire la limba maternă de la 6,7% în 1970 la 18,5% în 1989. Acelaşi lucru se observa şi la romi (ţigani)  – de la 57,6% – la 62,7%. Toate acestea – datorită mişcărilor culturale de renaştere naţională.

La moldoveni în primii 10 ani se observa o mică revenire la limba maternă – de la 82,2% – la 86,6%, însă la 1989 cota cunoscătorilor limbii lui Eminescu scăzuse deja cu 2,2% şi atinsese cifra de 84,4%; în 20 de ani cota populaţiei urbane la moldoveni crescuse de la 26,8% la 33,3% sau cu 6, 5%.

Românii la început erau predispuşi să se asimileze lingvistic – în primii 10 ani cota cunoscătorilor limbii române scăzuse cu 23,0% (datorită şi trecerii artificiale la “limba moldovenească” imediat după război şi transformarea multor şcoli româneşti în mixte, apoi în ucrainene) de la 64,0% în 1970 – la 41,0% în 1979, însă în următorii 10 ani cota celor ce au revenit la limba maternă a crescut cu 21,3% şi a atins cifra de 62,3%. De remarcat, că cota populaţiei urbane la români era cea mai mică din Ucraina – 22,0% în 1970 şi 26,0 în 1989 (acest lucru poate fi lămurit prin faptul că inelectualitatea românească urbană a fost sau represată şi deportată în perioada stalinistă, sau s-a refugiat în România spre sfârşitul războiului, nedorind să mai “retrăiască încă o dată raiul bolşevic”.[9]

Scăderea numărului persoanelor declarate moldoveni nu putea fi lămurit prin urbanizarea masivă – populaţia rurală, care locuia în sate compacte în 1989 atingea 2/3 din mumărul total al moldovenilor. Totuşi, aici rolul principal îl juca nu atăt urbanizarea moldovenilor, cât “dorinţa de a se naturaliza”, instruindu-şi copii în limba etniei dominante şi tendinţa de aşi schimba statutul social.

Pentru a înţelege aceste tendinţe ne vom adresa datelor privind repartizarea persoanele antrenate în câmpul de muncă în 1989 în dependenţă de nivelul urbanizării şi caracterul muncii, precum şi la repartizarea celor mai numeroase comunităţi naţionale antrenate în câmpul de muncă pe ramurile economiei naţionale din Ucraina. Aceste date ne vor completa tabloul privind cauzele scăderii numerice şi asimilării moldovenilor din Ucraina în perioada de tranziţie de la la sistemul sovietic la condiţiile statului ucrainean. 

Repartizarea persoanele antrenate în câmpul de muncă în 1989 în dependenţă de nivelul urbanizării şi caracterul muncii între cele mai numeroase naţionalităţi din Ucraina (1989)

Tabelul  10

 

 

Naţionalităţile principale

 

Antrenaţi în câmpul de mucă

 

Total

(mii)

 

Urban

(%)

 

Munca intelectuală

 

Munca

fizică

 

Urban

(%)

 

Rural

(%)

 

Urban

(%)

 

Rural

 (%)

 

Populaţia totală
25.916,0

 

70,0

 

37,3

 

18,6

 

62,7

 

81,4

 

Ucraineni 18.605,4

 

64,3

 

35,3

 

18,6

 

64,7

 

81,4

 

Ruşi 5.878,6

 

88,4

 

40,9

 

21,4

 

59,1

 

78,6

 

Beloruşi 268,0

 

81,1

 

35,3

 

15,6

 

64,7

 

84,4

 

Evrei 258,6

 

99,3

 

67,7

 

47,4

 

32,3

 

52,6

 

Moldoveni 171,9

 

36,8

 

24,3

 

10,9

 

75,7

 

89,1

 

Bulgari 120,1

 

46,4

 

32,8

 

19,7

 

67,2

 

80,3

 

Poloni 113,9

 

72,9

 

32,2

 

14,6

 

67,8

 

85,4

 

Alte etnii, inclusiv: 499,5

 

68,1

 

32,9

 

14,4

 

67,1

 

85,6

 

Unguri (reg. Transcarpatia)[xxvi] 80,7 37,9 28,1

 

12,4

 

71,9 87,6

 

Români (reg. Cernăuţi)[xxvii] 48,4 29,3 18,3 13,2 81,7 86,8
Greci (reg. Doneţk)[xxviii] 41,3

 

70,0

 

34,9

 

25,0

 

75,1

 

75,0

 

 

După cum putem observa din tabelul 10, cea mai mică cotă a persoanelor antrenate în munca intelectuală în zona rurală era la moldoveni – 10,9%, la unguri – 12,4% şi la români – 13,2%. În zona urbană: la români – 18,3%, la moldoveni – 24,3% şi la unguri – 28,1%.

Şi dacă ungurii şi românii în tendinţele de aşi ridica statutul juridic, cel puţin la copii, alegeau calea trimiterii copiilor la studii în patria istorică, după tradiţia existentă încă din timpurile imperiului austro-ungar, – în Ungaria şi, respectiv, România, insistând la menţinerea reţelei instituţiilor de învăţământ în limba maternă în locurile tradiţionale de trai ca bază necesară pentru continuarea studiilor superioare în limba maternă, atunci majoritatea moldovenilor, după tradiţiile moştenite încă din timpurile imperiului rus, îşi dădeau copii în şcolile cu predare în limba etniilor dominante pentru a înlesni copiilor cale spre întegrare şi naturalizare prin obţinerea studiilor de specializare şi superioare în Ucraina.[10]

Pentru a confirma aceste tendinţe ne vom adresa datelor privind repartizarea celor mai numeroase comunităţi naţionale antrenate în câmpul de muncă pe ramurile economiei naţionale din Ucraina pentru a compara situaţia populaţiei românofone – a românilor şi moldovenilor.

 

 

Repartizarea celor mai numeroase comunităţi naţionale antrenate în câmpul de muncă şi ramurile economiei naţionale din Ucraina (1989,%)[xxix]

Tabelul 11

Ramura economiei

 

Ucrai-nenii

 

Ruşii

 

Bielo-ruşii

 

Moldovenii Evreii

 

Bulga-rii Polonii Ungurii

(Trans.)

Româ-nii

(Cern.)

Grecii

(Doneţk)

Industrie

 

31,2

 

38,6

 

35,5

 

17,9

 

34,0

 

17,7

 

36,1

 

26,1 25,0 27,6
Agricultură

 

22,9

 

8,1

 

14,4

 

58,1

 

0,93

 

41,4

 

17,5 34,0 38,2 22,2
Silvicultură

 

0,48

 

0,12

 

0,37

 

0,23

 

0,03

 

0,17

 

0,79

 

0,18 1,24 0,09
Transport

 

6,1

 

7,1

 

6,7

 

6,1

 

4,6

 

6,4

 

6,4

 

6,8 3,4 7,5
Comunicaţii

 

1,2

 

1,2

 

1,2

 

0,8

 

1,0

 

1,08

 

1,3

 

1,07 0,9 1,3
Construcţii

 

6,5

 

7,2

 

7,4

 

5,1

 

8,4

 

5,0

 

6,2

 

5,2 7,0 6,0
Comerţ şi alimentarea publică

 

6,4

 

6,5

 

6,8

 

5,5

 

6,2

 

5,9

 

6,8

 

5,9 4,9 8,9
Livrări şi desfacere

 

0,53

 

0,61

 

0,56

 

0,4

 

0,5

 

0,48

 

0,52

 

0,25 0,2 0,5
Aprovizionare

 

0,41

 

0,22

 

0,30

 

0,5

 

0,15

 

0,97

 

0,41

 

0,53 0,4 0,43
Deservire informaţională

 

0,27

 

0,38

 

0,26

 

0,1

 

0,9

 

0,19

 

0,26

 

0,17 0,1 0,22
Alte ramuri ale producţiei materiale 0,57

 

0,59

 

0,56

 

0,47

 

0,66

 

0,36

 

0,86

 

0,22 0,61 0,54
Gospodăria locativ-comunală

 

2,2

 

2,7

 

2,8

 

1,6

 

1,9

 

1,9

 

2,6

 

1,6 1,27 2,6
Prestări servicii

 

0,86

 

1,1

 

0,82

 

0,70

 

3,3

 

0,9

 

1,0

 

1,4 0,72 1,2
Protecţia sănătăţii, asigurări socile 5,2

 

6,0

 

5,50

 

4,1

 

9,7

 

4,4

 

5,0

 

3,7 3,9 6,7
Învăţământ

 

7,3

 

7,9

 

6,60

 

6,6

 

10,7

 

7,4

 

6,6

 

6,3 7,5 7,8
Cultură şi arte

 

1,2

 

1,4

 

1,04

 

0,87

 

3,1

 

1,0

 

1,3

 

0,99 1,1 1,2
Ştiinţă şi deservire ştiinţifică

 

2,0

 

3,4

 

2,43

 

0,64

 

9,1

 

0,83

 

1,7

 

2,2 0,18 (!) 1,1
Creditare şi asigurări

 

0,48

 

0,52

 

0,45

 

0,17

 

0,58_

 

0,41

 

0,5

 

0,49 0,27 0,7
Conducere, cadre, menagement

 

3.3

 

4,90

 

5,30

 

2,56

 

2,7

 

2,7

 

3.2

 

1,8 2,3 2,4
Partide şi ONG

 

0,42

 

0,48

 

0,41

 

0,19

 

0,46

 

0,29

 

0,38

 

0,19 0,16 0,46
Nediferenţiere pe ramuri, incl.armată

 

0,48

 

0,70

 

0,67

 

_0,58

 

0,83

 

0,46

 

__0,53

 

0,47 0,13 0,51
Total pe economie

 

100,00

 

100,00

 

100,00

 

100,00

 

100,00

 

100,00

 

100,00

 

100,00 100,00 100,00

 

După cum am putut observa, cota românilor şi moldovenilor era cea mai mică în persoanele antrenate în munca ştiinţifică – 0,18% şi, respectiv, 0,64% (de comparat: la ucraineni – 2,0%, la ruşi – 3,4%, la evrei – 9,1%).

Este de remarcat, că persoanele antrenate în munca agricolă în zona rurală erau mai puţin predispuse să se asimileze. Despre aceasta ne vorbeşte şi următorul fapt: în 1989 în locurile rurale de trai compact ale ungurilor 41,3% de persone nu posedau liber nici limba rusă, nici ucraineana. La români acest indice era de 19,4%, la găgăuzi – 12,1%, la moldoveni  şi tătarii din Crimeea – 11,0%.

Acest fapt, desigur, stopa asimilarea, însă, în acelaşi timp, închidea şi posibilităţile de a obţine studii medii speciale sau superioare şi, respectiv, schimbarea statutului juridic.

Insuficienţa instituţiilor speciale şi superioare de învăţământ a adus şi la disproporţii în domeniul antrenării în câmpul de muncă. În acelaşi timp, faptul că în agricultură erau antrenate într-o proporţie mai mare decât alte minorităţi, că majoritatea populaţiei era rurală demonstrează că ungurii, românii şi moldovenii în locurile tradiţionale de trai reprezintă populaţia băştinaşă.

Cu atât mai mult, scăderea considerabilă a numărului moldovenilor din Ucraina în ultimii 12 ani a fost o surpriză pentru cercetători. Acest lucru nu poate fi lămurit doar prin numărul scăzut de şcoli – grecii şi găgăuzii s deasemenea nu au şcoli suficiente, însă numărul lor nu a scăzut aşa de considerabil. Dorinţa de a ridica statutul social al urmaşilor prin ridicarea nivelului de calificare este şi el un argument, dar el poate fi realizat şi fără a se asimilila. Să ne adresăm componenţei naţionale a populaţiei antrenate în câmpul de muncă după nivelul de calificare.[11]

 

După cum am putut observa, cota intelegenţiei şi lucrătorilor calificaţi la moldoveni este cea mai mică comparativ cu toate celelalte etnii, în acelaşi timp cota muncitorilor necalificaţi antrenaţi în munca fizică la moldoveni era cea mai mare – acest lucru demonstrează că cota păturii inteligente la moldoveni în 1989 era cea mai mică dintre toate etniile principale ale Ucrainei.

Cota scăzută a intelegenţiei, care luptă pentru menţinerea limbii materne, pentru revenirea la rădăcinile Neamului, îşi spune şi ea cuvântul în procesul asimilărilor populaţiei moldoveneşti din Ucraina.[12]

După cum am putut observa din tabelul 6, regiunea Cernăuţi (nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi nordul Basarabiei) poate fi considerată drept zonă tranzitorie din punct de vedere a identificării etnice a persoanelor românofone (în calitate de „români” sau „moldoveni”).

Situaţia creată în această zonă, care, nu întâmplător, este numită „centrul spiritualităţii româneşti din Ucraina”, merită o atenţie deosebită şi un studiu separat.

 

Cu scopul de a analiza realităţile şi perspectivele integrării populaţiei românofone (persoane, care se autoidentifică români sau moldoveni) în naţiunea politică multietnică ucraineană Universitatea „Taras Şevcenco” din Kiev în anii 2000-2001 au efectuat în regiunea Cernăuţi un sondaj sociologic.[13]

În 2003 au efectuat un sondaj şi un studiu analogic. Pe parcurs au fost anchetate 566 persoane între care ucraineni, ruşi, români (inclusiv, care s-au declarat moldoveni), poloneji. A fost respectat principiul proporţionalităţii referitor la vârstă, studii, sex, componenţă etnică şi raportul dintre populaţia urbană li cea rurală.

După cum demonstreză practica, cel mai important moment a integaţiei interetnice este adaptarea reciprocă a comunităţii. În acest caz, desigur, nu putem ocoli fără fapte reale cele două părţi. Pentru grupele etnice ce acceptă aculturaţia sunt legate de acele elemente a culturii proprii, care nu sunt de dorit de a fi incluse în sfera de adaptare. La prima vedere, pe calea integraţiei interetnice apar puţine greutăţi, dar ele se dovedesc a fi cu mult mai multe în cazul marginalizări sau segregării(tendinţa grupelor la separare etnoculturală).

cârtirea ucrainenilor este legată de neîncrederea în structura autoritară (60%), nemulţumirea ritmului efectuării în societate a reformelor economice (33%) şi nivelul slab de cunoaştere a limbii de stat (27%), dezacordul cu sistema politică în societate(23%) (tabliţa1).

Ruşii la fel consideră neîncrederea faţă de structura autoritară cea mai importantă piedică în calea împlinirii procesului de integrare. Pe lângă aceasta fiecare al treilea respondent-rus se alătură de ideea ucrainenilor, ce se referă la ritmul slab de petrecere a reformelor economice în societate(31%) şi exprimă nemulţumirea cu sistemul politic în societate(31%).

După părerea polonejilor, această nemulţumire cu ritmul de efectuare a reformelor economice aduce la frânarea proceselor de integrare în societate(65%). De aceea ei nu aruncă urmări negative, legate de neîncrederea în structura autoritară(48%), la fel cu puţinul implicării minorităţilor etnice în viaţa socială, culturală, politică(43%) şi nedesăvârşirea dialogului între stat şi minorităţile etnice(35%).

 

Părerea respondenţilor în conformitate cu piedicile, care sunt în calea integrării interetnice în societatea ucraineană,%

Tabelul 12

ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
Neîncrederea în structura autoritară 60 68 27 44 48
Insuficienţa ademenirii minorităţilor etnice

la  viaţa socială, culturală, politică

10 13 21 24 43
Nedesăvârşirea mecanismelor dialogului între stat şi minorităţile etnice 14 11 21 39 35
Dezacordul cu schimbările sociale în societ. 16 18 12 12 13
Nivelul slab de cunoaştere a limbii de stat 27 13 21 5 13
Dezacordul cu sistema politică în societate 23 31 6 27 4
Nemulţumirea ritmului efectuării reformelor economice în societate 33 31 15 37 65
Neacceptarea de anumite puteri pol. şi org.

a patriei minor. etnice de act. situaţie în Ucr

13 5 5 10 17
Încălcarea principiului de egalitate în drepturi în relaţie între minor. etn. şi etn.maj. 9 10 17 19 4
Alte întrebări 1 2 0 2 0

 

O însemnată independenţă a ideilor o demonstrează resondenţii români şi moldoveni. De exemplu, conform ultimilor observaţii se observă o mică predominare a unei anumite pricini. Astfel, ei sunt predispuşi spre neîncredere pentru structurile de drept (27%), nu sunt de acord cu sistema politică socială (21%), nivelul mic de cunoaştere a limbii de stat (21%), mecanismul imperfect de dialog între stat şi minorităţile etnice (21%) care reprezintă cele mai mari impedimente în integrarea interetnică.

Aprecierile românilor se deosebesc printr-o promptidudine mai ridicată. Aceasta se manifestă prin neîncrederea pentru structurile de drept (44%), precum şi mecanismului imperfect dintre stat şi minorităţile etnice (39%), ritmului nesatisfăcător de efectuare ale reformelor economice (37%), neconcordanţa cu sistema politică în societate (27%), antrenarea insuficientă ale minorităţilor etnice în viaţa socială, culturală şi politică (24%).

Paralel cu evidenţierea motivelor care stau la mijlocul integrării interetnice în societate, pe cercetători îi interesa părerea respodenţilor referitor la mijloacele de accelerare a ritmului de dezvoltare a procesului dat. Şi din nou a fost important de urmărit dacă nu sunt raspunsurile condiţionate de apartennţa lor etnică (tab. 13).

Şi, precum, în realitate este vorba despre concordanţa intereselor dintre majoritatea şi minoritatea etnică în societate, a fost evaluată în totalitate, mai întâi de toate, părerea urainenilor. După cum s-a constatat pe parcursul analizei răspunsurilor, variantele văzute de ucraineni petru o pornire pozitivă a procesului de integrare este destul de reală lipsită de orice fel de prejudecăţi.

 

Reprezentarea raspunsurilor respondenţilor la următaorea întrebare „Ce după părerea dumnevoastră ar fvoriza accelerarea procesului de integrare interetnică în societatea ucraineană?”, %.

Tabelul 13

 

Predispunerea şi tolerarea naţiei ucrainene faţă de cultura minorităţilor etnice

ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
30 31 23 38 54
Compromisul şi adaptabilitatea reciprocă 32 38 20 34 37
Extinderea şi perfecţionarea bazei de drept, direcţionată spre asigurarea echilibrului şi dezvoltării necesităţilor majorităţii şi minorităţii etnice 32 16 12 36 25
Formarea grupurilor consultative din reprezentanţi ai minorităţilor etnice în organele administrative locale 12 11 12 14 37
Promovareade către stat a ideilor de păstrare şi dezvoltare  a culturii, limbii, religiei şi existenţei minorităţilor etnice 26 30 38 29 50
Asigurarea participării minorităţilor etnice în viata politică a societăţii Ucrainei în baza dreptului existent 23 28 32 40 46
Alte întrebări 3 8 2 2 0

 

Nu întâmplător cele mai active măsuri de asigurare a integrării interetnice ucrainenii consideră extinderea şi perfecţionarea bazei de drept direcţionată spre asigurarea echilibrului şi dezvoltării majorităţii şi minorităţii etnice(32%9, compromisul şi adaptibilitatea reciprocă (32%), predispunerea şi tolerarea naţiei ucrainene faţă de cultura minorităţilor etnice(30%), promovarea de către stat a ideilor de păstrare şi dezvoltare a culturii, limbii, religiei şi existenţei minorităţilor etnice (27%), asigurarea participării minorităţilor etnice în viaţa politică a societăţii Ucrainei în baza dreptului de cotă, ce se atribuie(23%). În conformitatea cu măsurile ucrainenilor prezentate în general sunt susţinute de ruşi, dar este observată importanţa compromisului şi adaptabilităţii reciproce în acelaş timp susţinută de activitatea statului îndreptată la obţinerea acestui scop important.

Destul de principal la realizarea problemei date sunt polonejii. Fiecare al doilea respondent polonez subliniază importanţa predispunerii şi tolerării naţiei ucrainene faţă de cultura minorităţilor etnice şi promovarea de căte stat, a ideilor de păstrare şi dezvoltare a culturii, limbii, religiei şi existenţei minorităţilor etnice. Cu o necesitate urgentă polonejii de asemeni cercetează asigurarea de drept a minorităţilor etnice în viaţa socială şi politică a ţării, reeşind din unele cote(46%), nelimitând prin aceasta rolul important a organelor consultative, ce sunt formate din reprezentanţi ai minorităţilor etnice în organele administrative locale(38%), compromisul reciproc(38%, extinderea şi perfecţionarea bazei de drept(25%).

După răspunsurile primite de români, în primul rând trebuie să aibă loc asigurarea perfecţionării bazei de drept(40%). În acelaş timp eficienţa acestei măsuri se întăreşte atât pe baza predispunerii şi tolerării naţiei ucrainene faţă de cultura minorităţilor etnice(38%), cât şi extinderea şi perfecţionarea bazei de drept(36%).

Respondenţii moldoveni o deosebită speranţă cât priveşte ritmul integrării interetnice, o pun pe ajutorul din partea statului, ce este obligat de a asigura dezvoltarea culturii, limbii, religiei existenţei minorităţilor naţionale(38%). Nu mai puţin important, după părerea lor, ar trebui să fie asigurarea participării minorităţilor etnice în viaţa politică şi socială a ţării, reeşind din unele cote.

După cum se vede, problema integrări interetnice nu poate fi cercetată izolat faţă de procesele social-economice şi politice, care acum le suferă Ucraina. Căderea importantă a productivităţii, inflaţiei, micşorarea forţelor producătoare de muncă, creşterea nivelului de şomaj au dus la micşorarea volumului global de producţie internă pe sufletul populaţiei, reducerea salariilor, micşorarea profiturilor reale şi salariul real, micşorarea trecerii bunurilor de plată şi volumul consumator. La acesta s-a adăugat procesul de polarizaţie a societăţii, care se caracterizează dintr-o parte, prin concentrarea abruptă a mijloacelor şi a bunurilor în mâinile nenumăratelor grupe de populaţie, din altă parte prin sporirea progresului sărăciei şi nenorocirii ramurilor întinse. Nesatisfacerea efectivă a activităţii şi socotelile structurii de stat în reforma efectuată, măsurile radicale a unor cercuri politice împreună cu încercările de a activa după unele drepturi, care nu fac stabilă situaţia în ţară, au arătat mecanismele imperfecte a democraţiei postsovietice în perioada de trecere.

 

Răspunsurile respondenţilor la întrebarea

„Care este cel mai mare pericol pentru Ucraina?”

Tabelul 14

  ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
Conflicte interetnice 8 22 9 9 17
Extinderea sărăciei 55 41 30 52 71
Nesatisfacerea activităţii politice în structura de stat 46 57 30 36 50
Creşterea nivelului de criminalitate 42 48 33 33 33
Înrăutăţirea situaţiei ecologice 27 24 18 17 25
Creşterea nivelului de şomaj 43 43 33 52 37
Întoarcerea sistemului comunist 6 5 5 3 8
Emigrarea populaţiei muncitoare 32 14 23 38 33
E greu de răspuns 2 2 4 3 0
Alte întrebări 2 2 2 2 0

 

La ideile moldovenilor se alătură şi romănii, subliniind caracterul ameninţător pentru societate extinderea sărăciei a populaţiei şi creşterea nivelului de şomaj. În acelaş timp respondenţii faţă de români nu ascund grija faţă de emigrarea  în mare parte a populaţiei muncitoare.

 

 

 

Situaţia politicii etnice în Ucraina după aprecierea minorităţilor etnice.

E important de subliniat un moment foarte important. Practic toţi informatorii au  aceeaş idee, că păstrarea originalităţii minorităţilor etnice în mare parte depind de activitatea minorităţilor şi organizaţiilor lor. Anume cel mai convingător îl demonstrează polonejii 67%. Între ucraineni, români şi moldoveni  poziţia analogică o susţine fiecare al doilea respondent. Se deosebesc numai ruşii( activitatea minorităţilor ca un factor principal în păstrarea originalităţii etnoculturii 38%), între ucrainenii informatori 10%, poloneji – 7%. Fiecare al patrulea respondent consideră, că în momentul actual se poate vorbi numai despre crearea  condiţiilor în ţară pentru renaşterea culturii minorităţilor etnice.

Nu s-a trecut cu vederea fără contradicţiile în evaluările actuale a situaţiei etnopolitice. O atitudine sceptică se observă în răspunsurile celor evaluaţi, care consideră, că la momentul actual în această situaţie care există în Ucraina, păstrarea originalităţii culturii minorităţilor etnice practic e imposibilă. Însă, această idee nu e destul de extinsă, cu toate că o susţin numai 13% ruşi, 12 ucraineni, 7 moldoveni, 7 români şi 4% poloneji.

Situaţia de drept a minorităţilor etnice. Legitimaţia activităţilor statului, îndreptate spre păstrarea evaluărilor minorităţilor etnice e un moment foarte important în funcţionarea componentă a structurii etnonaţionale( în sfera învăţământului, culturii…). Ideile referitoare la procesul dat  se pot considera destul de superioare, dacă nu ne referim la ideile reprezentanţilor minorităţilor etnice din punct de vedere a drepturilor şi intereselor.

Cu scopul de a rezolva situaţia ne adresăm la analiza evaluării respondenţilor, care se referă la factori reali(sau lipsiţi) la discriminarea de drepturi (tabelul 15).

 

 

Împărţirea răspunsurilor respondenţilor la întrebarea „ S-a întâmplat să Vă întâlniţi cu factorii de discriminare a drepturilor şi intereselor ca reprezentant a  minorităţilor etnice?”,%

Tabelul 15

ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
Nu s-a întâmplat 61 42 35 28 59
S-a întâmplat, dar foarte rar 26 48 50 47 33
S-a întâmplat des 13 9 15 25 7

 

Cu toate că după datele evaluării discriminaţia oamenilor după naţionalitate nu a fost extinsă în regiune, unele cazuri au loc uneori, după confirmările respondenţilor. Cel mai des s-au întâlnit cu asemenea cazuri românii(25%). Nu au negat acest fapt 15% moldoveni, 13 ucraineni, 9 ruşi şi 7% poloneji. Însă 61% ucraineni, 59 poloneji şi 42% ruşi practic niciodată nu au suferit asuprire discriminală. În acelaş timp o parte a respondenţilor moldoveni (50%), ruşi (48) şi români (47%) nu sunt de acord cu o asemenea notă optimistă a situaţiei, cu timpul totuşi au cunoscut asuprire de discriminare, legată de independenţa naţională. Odată cu aceasta, nu se poate da uitării, că în evaluările date se poate observa o sensibilitate şi dispoziţie de etnie, ce poate duce la părerile etniilor sub influienţa unor factori cu caracter istoric. Nu se poate considera politica organizaţiilor etnice (liderii), care mereu favorizează dispoziţia minorităţilor etnice.

Cu toate  că în cercetările făcute sunt fixate facte  de discriminare a oamenilor după naţie şi acţiunea reprezentanţilor minorităţilor etnice în cazurile date e destul de diferit, facem analiza problemei date, cu care cel mai mult sunt legate reproşurile respondenţilor (tabelul 16).

Răspunsurile respondenţilor la întrebarea „V-aţi întâlnit cu factori de discriminare a drepturilor şi intereselor, cu care din ei cel mai des?”, %

Tabelul 16

ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
Situaţie socială 39 30 11 11 8
Atitudinea faţă de religie 13 2 13 11 62
Apartenenţă naţională 27 50 62 64 8
Convingere politică 19 17 13 15 15
Alte întrebări 2 0 0 8 8

 

Datele mărturisesc, că cel mai obijduitor pentru ucraineni din punct de vedere a drepturilor şi intereselor este sfera socială. Ruşii, de asemeni menţionează acest moment, în special accentuiază pe sfera relaţiilor internaţionale. În special fiecare al doilea respondent rus indică în cazurile de discriminare după caracteristică naţională. Cel mai mare procent al respondenţilor, care s-au întâlnit cu factorii de încălcare de drepturi şi interese după caracteristică naţională, s-a prezentat la români (64%) şi moldoveni (62%). După părerea polonejilor evaluaţi, factorii de discriminare a drepturilor şi intereselor cel mai des au loc în sfera religiei (62%). Odată cu aceasta nu este exclusă nici sfera de interese politice. Cu toate că după evaluările primite factorii de discriminare au loc nu atât de des, dar totuşi şi-au arătat nemulţumire 19% ucraineni, 17 ruşi, 15 poloneji, 15 români şi 15% moldoveni.

Cu toate că sfera relaţiilor internaţionale de mulţi respondenţi se caracterizează a fi sensibilă, dar are sensul de analiza situaţia mai profund, legată de posibilităţile naţionale, când este vorba despre comportarea celor evaluaţi sau observarea în calitate de martori (tabelul 17).

Răspunsurile respondenţilor la întrebarea „Aţi avut posibilitatea să fiţi  să fiţi martor sau să participaţi în conflictele bazate pe naţie?”,%

Tabelul 17

ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
S-a întâmplat destul de des 22 17 29 23 4
De aşa fel foarte de rar 22 41 18 33 37
Cunosc aşa cazuri, dar n-am întâlnit 41 37 32 37 48
După părerea mea mai întâi aceste sunt vorbe şi nu facte reale 14 5 21 7 11

 

Acest tablou se dovedeşte afi destul de interesant. După cum vedem, majoritatea celor evaluaţi sunt 48% poloneji, 41 ucraineni, 37 ruşi, 37 români şi 32% moldoveni, numai de la cineva cunosc asemenea cazuri, dar ei n-au întâlnit asemenea cazuri. În acelaş timp o mare parte a respondenţilor – 41% ruşi, 37 poloneji, 33 români, 22 ucraineni şi 18% moldoveni – menţionează că este o raritate de conflicte asemănătoare pe pământul naţional. Luând în consideraţie răspunsurile, că vorbele despre asemenea conflicte şi imaginile nu corespund realităţii,reies din acel procent, cine a luat parte sau a urmărit, alcătuiesc între moldoveni 29%, români – 23%, ucraineni- 22, ruşi -17 şi poloneji – 3%.

Datele ce se referă la locul concret, permit să evaluăm nu numai nivelul de răspândire a fenomenului dat, dar şi de a dezvălui circumstanţele, care în cele mai multe cazuri apar asemenea situaţii (tabelul 18).

După cum s-a explicat, cele mai multe reproşuri din partea  reprezentanţilor minorităţilor etnice în cazurile de duşmănie  faţă de naţie legate de locurile publice. Aceasta au confirmat 73% ruşi, 60 români, 58 poloneji, 57 ucraineni şi 43% moldoveni. În alte cazuri factorii de nemulţumire nu au fost foarte răspândiţi, dar totuşi asemenea factori au loc şi despre aceasta confirmă evaluările realizate de respondenţi. Totul ce este legat de presă, emisiunile de radio şi televiziune aspru sunt primite de ruşi( foarte sensibil  reacţionează şi la comunicările politicilor şi organizaţiilor publice) şi români.

Răspunsurile respondenţilor la întrebarea „S-a întâmplat ca să  întâlniţi cazuri de duşmănie naţională, unde a avut loc?”, %

Tabelul 18

ucraineni ruşi moldoveni români Poloneji
La serviciu 15 22 25 8 32
În locuri publice 57 73 43 60 58
În familie 1 2 13 5 5
În discuţie cu vecinii 10 12 19 12 32
În  paginile ziarelor şi revistelor 18 33 11 32 21
La emisiunule de radio şi televiziune 21 32 8 15 16
În comunicări publice a politicienilor şi activist public 19 20 4 5 16
Alte întrebări 1 0 0 2 0

 

La serviciu atitudinea nesatisfăcătoare o simt polonejii (32%), moldovenii (25%) şi ruşii (22%), dar fiecare al treilea respondent polonez se întâlneşte cu asemenea cazuri în timpul discuţiei cu vecinii. În asemenea condiţii îi susţin foarte puţin moldovenii (19%). Ultimii chiar în familie simt asemenea presiune (13%). Pentru a spera la o idilă întreagă în sfera relaţiilor internaţionale nu cred că e raţional. Din partea unor sau altor etnii întotdeauna pot apărea nemulţumiri în diferite situaţii, cu toate că problema constă în alt fenomen – simţul etnic al omului.

Analizând în întregime situaţia legată de acordarea drepturilor etniilor, se poate constata, că la momentul actual atmosfera moral-psihologică în regiune permite păstrarea înţelegerii internaţionale a universului. Aceasta se poate costata prin nota reprezentanţilor minorităţilor etnice şi starea reală a relaţiilor interetnice în regiune (tabelul 19).

Nota respondenţilor în situaţia relaţiilor interetnice în regiune, %

Tabelul 19

ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
Fără  ciocniri 44 29 32 23 42
Mai întâi fără dezacord 36 49 45 35 42
Mai întâi ca ciocniri 12 21 15 27 12
Cu ciocniri 8 2 9 15 4

 

Din datele date deodată sunt  vizibile poziţile „Cu ciocniri” şi „Mai întâi ca ciocniri” prograsează poziţiile „Fără  ciocniri” şi „Mai întâi fără de ciocniri”. Mai mare încredere în absenţa situaţiilor de ciocnire o demonstrează polonejii, ucrainenii, ruşii, moldovenii (peste 70-80%). De fapt părerile respondenţilor români datele sunt de la 42 până la 58 %.

Fără îndoială, datorită proceselor de politică şi drept în regiune în general se păstrează bilanţul intereselor a diferitor minorităţi etnice. Legislaţia eficace a Ucrainei se stăruie nu numai pentru a declara drepturile minorităţilor etnice, dar şi de a introduce normele de apărare a drepturilor, introducând mijloacele de prevenire a discriminării oamenilor după naţionalitate.

Specificul identităţii etnice. În ultimul timp apar şi primesc extinderea diferite scenarii, privind cercetarea etniei. Unele din ele reies din autocraţia şi starea nestatornică, altele invers, din stabilitate şi înrădăcinare. Referitor la posibilitatea manipulării a grupei de identitate, susţinătorii primului curent, de exemplu, nu sunt în stare de a da răspuns la unele întrebări de principiu, care se referă la caracteristicile personale importante (atribuţiile, statorniciile). Se pot da mai multe exemple. Aici e vorba  de altceva, despre complexitatea definirii fenomenului de etnie. Prin aceasta se explică, că pe parcurs se cercetează ca identitate etnică, neconsiderând identitatea etnică ca recunoaştere a individului unei sau altei etnii, cu toate că în acelaş timp ea tinde spre apărarea individului la recunoaşterea şi influienţa identificării. Prin urmare, primeşte o importanţă nu numai în baza relaţiei individului la o etnie sau alta, dar şi rezultatul comportării şi nivelul de influienţă la identificarea structurii şi comportare a individului.

Printre cercetărtori problema de etnie  răsună părerea de o trainică identitate etnică şi acţiune etnică reciprocă. Diapazonul acestor păreri are multe limite: de la starea reciprocă ca un factor de formare a identităţii etnice la o poziţie ca bază iniţială de identitat trainică. Dacă am permite, că elucidarea identităţii etnice poate avea loc numai în procrsul de confruntare şi că anume problemele exterioare sunt utile la creşterea sau slăbirea identităţii, atunci poate fi problemas de apariţie a ei. Răspunsul în cazul dat va fi mai convingător, dacă vom revedea un moment impotant, şi anume, principala bază a identităţii etnice este comunitatea culturii. Valorile, alcătuind baza culturii, stabilesc rgulile de relaţie, plasează prioritate, dau note,caracterizează încercuirile. Respectiv etniei, ca spaţiu de comunicare şi acţiune reciprocă, întotdeauna se bazează pe identificare spre deosebire de alţii. Nu întâmplător cele mai multe precizări actuale a etniei cuprind caracteristici obiective (bază culturală) şi subiective.

O problemă inevitabilă este limita etnică: oare se consideră ele independente de individ, factorul ei de apariţie, procesul de socializare sau influienţa exterioară a culturii, sau depind de factorii subiectivi, care şi din ce cauză se situiază în grupa etnică ţi în ce măsură apartenenţa e legată de acele sau alte bogăţii cuturale (fiind incluse şi formele de organizare).

Omul poate conştient manipula cu etnia sa în dependenţă de situaţie (în mod deosebit să se comporte, să se îmbrace), ceea ce permite să vorbească despre creşterea limitelor etnice, dar în cazuri speciale  despre limite duble: limite ce se stabilesc în mijlocul grupei se pot deosebi de limitele care se imaginează observatorului exterior. Limitele exterioare sunt urmările relaţiei interetntice, în acelaş timp comunităţi a cunoştinţelor culturale interne a membrilor grupelor etnice. În conformitate cu observatorul extern, fiecare grupă etnică poate apărea ca o grupă omogenă, cu caracteristici şi bogăţii comune, dar ăn realitate poate avea foarte multe altenative de comportare, complicând stabilirea relaţiilor etnice.

Specifica identităţii etnice în mare parte se poate considera nu numai subiectivă, dar şi o modalitate socială. După condiţiile structurii societăţii polietnice nu este inclus împărţirea etniilor după statutul lor, ce la rândl lor dă posibilitatea de apariţie a unor identificări prezentabile (cu scopul de a obţine cel mai înalt regulament) cu mult mai superioară minoritate etnică (cu toate păstrările personale şi bogăţile etnice). La o asemenea accelerare a lucrurior poate fi numai atmosfera mediului mic, dar şi statul în întregime. Reprezentanţilor etniilor mai mici le poate fi o piedică conştiinţa etnică, care este în stare să se intensifice. De aici pornesc creşterea cerinţelor ce se referă la bogăţile comunităţii şi intensificarea opunerii minorităţilor proprii.

Privind identificarea etnică în aria relaţiilor grupelor interne şi a solidarizării grupate, este necesar e a lua în consideraţie, că la acest proces se pot alătura destui indici  de diferite minorităţi naţionale. Dintr-o parte, ei sunt în  stare să formeze o sistemă întreagă, ce se caracterizează prin stabilitatea elementelor date, dar din altă parte fiecare element aparte poate să pretindă în rol individual. Se pot lua drept exemplu trecutul istoric comun sau tradiţile populare. Obţinerea elementelor propuse etniilor e destul de aprobat. Interesul acceptă ierarhia ultimilor, ceea ce înseamnă că susţin minorităţile etnice nu o singură dată. De aceea pentru a prezenta baza importantă, care e în stare să aprovizioneze prioritatea elementelor ce influienţează asupra procesului de întărire a unităţii.În măsură empirică minorităţile etnice demonstrează o asemenea împărţire a elementelor identificării etnice:

Ucraineni – limba (74%), ţinutul natal (62), tradiţiile şi obiceiurile populare (57), trecutul istoric comun (45), literatura folclorul, arta plastică (30), apartenenţa de credinţă (22), dezvoltarea perspectivelor comune cu poporul său (22), arta culinară naţională (20), costumul naţional (16) , tzrăsăturile de caracter (12%).

Ruşi – limba (81%), trecutul istoric comun (40%), ţinutul natal (33%), apartenenţa de credinţă (22%), trăsăturile de caracter (17%), literatura, arta plastică, folclorul (14%), tradiţiile şi obiceiurile populare (11%), dezvoltarea perspectivelor comune cu poporul său (8%), arta culinară naţională (6%), costumul naţional (2%).

Moldoveni – limba (51%), tradiţiile şi obiceiurile populare (41%), ţinutul natal (26%), literatura, arta plastică, folclorul (19%), arta culinară naţională (19%). Trecutul istoric comun (17%),  costumul naţional (12%),  apartenenţa de credinţă (10%),  trăsăturile de caracter (10%),  dezvoltarea perspectivelor comune cu poporul său (3%).

Români – limba (78%), tradiţiile şi obiceiurile populare (48%), literatura, arta plastică, folclorul (33%),  ţinutul natal (29%), arta culinară naţională  (28%),  trecutul istoric comun (21%),  apartenenţa de credinţă (19%),  trăsăturile de caracter (16%),  costumul naţional (10%), dezvoltarea perspectivelor comune cu poporul său (5%).

Poloneji – apartenenţa de credinţă (73%), limba (65%), tradiţiile şi obiceiurile populare (65%),  trecutul istoric comun (54%), literatura, arta plastică, folclorul (38%), trăsăturile de caracter (19%),  dezvoltarea perspectivelor comune cu poporul său (15%), arta culinară naţională (15%); ţinutul natal (12%).

După părerea mai multor respondenţi în unirea şi păstrarea etniilor sunt tradiţiile populare, ţinutul natal comun. Ceea ce se referă la alţi indici, respondenţii ne având o susţinere succintă, împreună subliniază procesul specific de identificare a etniilor independente. Aceasta mai întâi se referă la literatură, cultură, artă plastică, folclor, trăsăturile de caracter, costumul naţional, dezvoltarea perspectivelor comune cu poporul său.

Un asemenea element de dezvoltare a perspectivelor comune cu poporul său merită o atenţie mai mare. La prima vedere nu are nimic deosebit, poate fi văzut ca o antiteză a trecutului istoric comun. Dacă am privi cu mai multă atenţie la  elementul de identificare din poziţia dezvoltării conştiinţei etnice, atunci tabloul se schimbă radical, din cauză că limba comună tradiţiile sau alte caracteristici etnice pot pierde treptat importanţa lor viaţa etniei.

Identificarea etnică e un proces multilateral. Aceasta mai bine se conştientizează atunci când la examinarea ei se aliniază orientarea liberă în măsura aceleiaşi sau altei culturi, importanţa, forma de expresivitate ce duce în contextul culturii etniei şi susţinerea stereotipurilor respectivi.  O asemenea importanţă primesc şi trăsăturile etnoculturii în socializarea familială. În cazul dat e greu de a se dezbara de un prejudiciu. Aceasta se confirmă, în primul rând în familiile separate coincid unele fragmente de informaţie a etnoculturii, de aceea în perioada de creare a complexului independent a unor trăsături importante a culturii etnice este în stare comunitatea etnică. În al doilea rând , comunităţile etnice se pot deosebi după nivelul de identitate , dar nu înjoseşte importanţa familiei în formarea competenţei etnice. După condiţile actuale se urmăreşte încălcarea mecanismelor tradiţionale de transmitere a informaţiei etnice. În special aceasta are loc în urma alegerii asemenea funcţii cu unele sau altele instituţii sociale sau formarea variantelor noi a comportării consumate.

Referindu-ne la rezultatele evaluării sociale putem sublinia cele mai bune variante de păstrare a bogăţiilor etnoculturale, care le demonstrează reprezentanţii minorităţilor etnice (tabelul 20).

Ucrainenii pretind la păstrarea  moştenirii etnice: marcarea sărbătorilor religioase (72%), păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor populare (58%) şi fidelitatea pentru arta culinară naţională (57%). Limba maternă nu a trecut bariera de 50%, pentru că comunicarea în limba ucraineană pentru etniile ucrainene este naturală, în acest moment pentru ruşi  limba este importantă pentru păstrarea tradiţiilor etnoculturale (65%). Deosebirea este foarte importantă, pentru că alte modalităţi nu sunt atât de efective, putem spune că fiecare al treilea respondent rus marchează o importanţă deosebită la păstrarea tradiţiilor etnoculturale,  marcarea sărbătorilor religioase şi fidelitatea pentru arta culinară naţională. Dintre polonejii evaluaţi cei mai mulţi acordă atenţia la marcarea sărbătorilor religioase (85%), dar importantă este şi arta culinară naţională (62%),păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor (58%).

 

Variantele de susţinere a familiilor în tradiţiile etnoculturale, %

Tabelul 20

ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
Se pregătesc mâncărurile naţionale 57 35 25 51 62
Se marchează sărbătorile religioase 72 37 30 59 85
Comunică în limba de  maternă 47 65 38 53 27
Se interpretează cântece populare 37 13 21 32 38
Se discută probleme referitoare la cultura şi istoria naţională 35 24 22 27 31
Se povestesc poveşti şi legende populare 24 10 14 24 27
Nu se abat de la tradiţiile  şi obiceiurile populare 58 16 29 41 58
Alte întrebări 1 2 0 3 0

 

Fiecare respondent român acordă atenţia marcării sărbătorilor religioase (59%), comunicarea în limba maternă (53%), arta culinară naţională (51%),neuitând rolul păstrării tradiţiilor şi obiceiurilor populare (41%). În comparaţie cu moldovenii apar  mai necointeresaţi. Fiecare component cultural nu are o dominaţie mai accentuată, dar importanţa limbii materne pentru cei evaluaţi este de (38%).

Caracterizând în întregime structura  valorilor etnice care se moştenesc, este de menţionat că lupta pentru poziţia dominantă în păstrarea moştenirii etnice în familie  se văd în aşa măsură, de fidelitate pentru arta culinară naţională şi marcarea sărbătorilor religioase. Puţin de la ele sunt distanţate tradiţiile şi obiceiurile populare folclorul. O mai mare importanţă se acordă limbii materne, care trebuie valorificată.

În realitate individul poate alege mai multe variante, decât identificarea comunităţii importante. Cunoaşterea competenţei biculturale pot fi un pas de înaintare spre formarea identităţii bietnice. De exemplu poziţia individului,care balansează între diferite culturi şi este eliberată de posedarea valorilor şi normelor, dă posibilitate de a vorbi despre identitate etnică marginală.

În rest, cineva poate observa în viaţă multe probleme, care după importanţa lor nu astupă problemele etnice ale omului. Dintr-o parte este greu de dezacord, iar din altă parte trebuie ignorată actualitatea întrebărilor „Cine sunt eu?”sau „Cine suntem noi?”, îndeosebi după condiţiile de identitate etnică în regiunea policulturală.

 

Situaţia limbii etnice. În grupa componeţilor culturale limba este cea mai importantă caracteristică în identitatea etnică. Limba materă omul o însuşeşte ca element natural, în care se păstrează toate cunoştinţele acumulate şi practica de viaţă, care se transmit generaţiilor următoare. În procesul interetnic se pot evidenţia două trăsături: activitatea pentru cultura proprie şi activitatea pozitivă sau negativă pentru altă cultură. Reacţia legată de cultura proprie se poate vedea ca o reacţie naturală, atunci faptul de posedare a grupei de bogăţii etnice a altei culturi reiese asupra problemei de competenţă lingvistică, datorită mecanismului de integrare interetnică şi va fi mai posibilă pentru cercetare sociologică. Aceaste se referă nu numai la limbă şi funcţiile legate de comunicare a ei, dar şi de hotarele  libertăţii comunicative a socioculturilor reale pentru alte culturi.

Limba este o caracteristică culturală importantă  în orientarea  omului, include în ea mediul sociocultural, dar în condiţiile poliformizmului etnocultural competenţa limbii are o mare importanţă, actualizând totodată problema de mulţumire a comunităţilor etnoculturale. Este necesitatea de a dezvolta importanţa procesului lingvistic în societatea policulturală care este Ucraina, necesită o cercetare mai detaliată, ca un factor important în integrarea interetnică.

Rezultatele evaluării sociologice dau posibilitatea de a rezolva nivelul de posedare a limbii materne de reprezentanţii acelor comunităţi etnice, care locuiesc în regiunea dată (tabelul 21).

 

Nivelul de cunoaştere a limbii materne, %.

Tabelul 21

ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
Bine 84 94 79 69 78
În timpul comunicării întâlnesc unele greutăţi 12 2 11 22 15
Înţeleg, dar nu vorbesc 3 5 9 3 7
Nu cunosc 1 0 1 5 0

 

După datele primite, un nivel destul de înalt în vorbirea liberă a limbii materne o demonstrează practic toţi cei întrebaţi. De aceea alte poziţii care abat acelaş sau alt nivel de competenţă lingvistică nu au avut un accent convingător respondenţii evaluaţi, care în general nu cunosc limba maternă. După cums-a constatat ei alcătuiesc numai 5% din românii evaluaţi, 1% moldoveni şi 1% ucraineni.

Pentru a termina tabelul real al stării de competenţă etnolingvistică ne ajută răspunsurile respondenţilor la întrebarea, care este modul  de comunicare al limbii în famile şi la serviciu (tab. 22, 23).

 

Limba de comunicare în familie, %

Tabelul 22

ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
Limba maternă 87 84 79 68 33
Limba rusă 6 8 7 4
Limba ucraineană 5 4 3 41
În diferite limbi 7 11 10 22 22

 

 

 

 

 

 

Limba de comunicare la serviciu, %

Tabelul 23

ucraineni ruşi Populaţie românofonă poloneji
moldoveni români
Limba maternă 80 43 41 32 4
Limba rusă 3 14 19 12
Limba ucraineană 16 20 11 52
În diferite limbi 17 40 26 39 32

 

După  cum vedem  situaţiile deosebite în mare parte au o specifică importanţă respondenţii a unei sau altei limbi de comunicare. Dacă ucrainenii în familie (87%) , la serviciu (80%) se folosesc de limba maternă (ucraineană), atunci situaţia ruşilor e mai dificilă, când este vorba despre comunicare în colectivul de muncă. Pentru 43% respondenţi limba rusă rămâne limbă de comunicare, dar 16% se folosesc de limba ucraineană, 40% – sau de limba rusă, sau de ucraineană depinde de situaţii. În familie accesul se acordă limbii materne (ruse) (84%).

O mare varietate în procesul de comunicare la serviciu îl prezintă moldovenii: 41% din cei întrebaţi se folosesc de limba maternă, 20 – de cea ucraineană, 14 – de cea rusă şi 26% depinde de situaţii o limbă sau alta (în comparaţie  de familie în limba maternă se folosesc 79% moldoveni).Limba de comunicare a românilor se află în dependenţă de situaţii. Limba maternă  în familie o vorbesc 68%, pentru 22% limba de comiunicare se defineşte după situaţii (priontre moldoveni 10%). Ultioma poziţie devine maipronunţată în timpul comunicării la serviciu – 39% din cei întrebaţi demonstrează o varietate lingvistică. În limba maternă comunică 32%, în limba rusă 19 şi în ucraineană 10% din respondenţi.Pentru 33% poloneji limba polneză este limba de comunicare în familie, 41%  comunică în limba ucraineană, 22% conform situaţiilor (rusă 4%).Dintre comunităţile etnice amintite cei mai mulţi comunică în limba ucraineană în timpul serviciului (52%). În comportare lingvistică 32% respondenţi influienţează asupra situaţiilor, 12% comunică în limba rusă şi 4% în limba maternă.

Folosirea în comunicare a unei limbi nu se evidenţiază  numai în  situaţiile potrivite, dar şi în nivelul de competenţă lingvistică. De aceea ,văzând nivelul de cunoaştere a limbii materne a reprezentanţilor comunităţilot etnice, nu putem lăsa fără  atenţie competenţa lor faţă de limba ucraineană (limba de stat), ceea ce joacă un rol foarte important în procesul de integrare interetnică (tab. 24).

 

Nivelul de cunoaştere a limbii ucrainene , %

Tabelul 24

ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
Bine, liber 86 35 41 37 89
În timpul comunicării întâlnesc greutăţi 13 45 38 50 11
Înţeleg, dar nu vorbesc 1 20 14 8 0
Nu vorbesc 0 0 7 5 0

 

Datele din tabel ilustrează un nivel înalt  de comunicare liberă în limba ucraineană printre polonejii evaluaţi (89%). , iar – 86%. Pentru unele comunităţi cel mai caracteristic este varietatea nivelelor de competenţă. Dacă o parte de moldoveni care comunică liber în limba ucraineană, alcătuiesc 41%, dar greutăţile în timpul comunicării arată 38%, dar înţeleg limba ucraineană însă nu o pot vorbi (7% moldoveni evaluaţi în general nu comunică), printre ei români şi ruşi liber comunică în limba ucraineană fiecare al treilea respondent.

În rezultatele date e firească analiza continuă a părerilor respondenţilor, ce se referă la moştenirea  limbii materne a copiilor, nepoţilor şi comunicarea în limba ucraineană.  Rezultatele reprezentanţilor comunităţilor etnice se diferenciază nu numai după situaţia de dezvoltare a limbii  de etnie, dar şi a nivelului de gândire a proceselor lingvistice în societate.

Mai mare insistenţă, pentru nepoţi şi copiii, în  cunoaşterea limbii materne o prezintă ucrainenii 87% (tab. 25).

Activ susţin polonejii (78%) şi moldovenii(74%).  Poziţia ruşilor şi românilor pentru această problemă puţin se deosebeşte, fiecare al treilea respondent se află negativ pentru cunoaşterea de către copiii şi nepoţi a limbii materne. Printre ruşi se află 33%, români -30%. Ce e drept 14% ruşi şi 17% români nu au putut răspunde la această întrebare. Posibilitatea de a primi cunoştinţe în domeniul limbii materne în regiunea dată  există. După părerea fiecărui respondent rus, moldovan, român, această misiune cu succes este îndeplinită de şcoala naţională 41%, un rol pozitiv  îl prezintă facultativele la poloneji., fără de care nu sunt lipsite nici familiile şi nici grădiniţele de copii. Dar situaţia treptat se schimbă, când este vorba de cunoaşterea limbii ucrainene de către copii şi nepoţi. (tab.26).

 

Caracterul raţional de învăţare a limbii materne de către copii, nepoţi,%

Tabelul 25

ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
E necesar, fără îndoială 87 53 74 53 78
Nu este obligatoriu 8 33 19 30 11
E greu de răspuns 6 14 7 17 11

 

 

Necesitatea de cunoaştere a limbii ucrainene de către copii şi nepoţi,%

Tabelul 26

  ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
E necesar, fără îndoială 91 66 79 73 96
Nu este obligatoriu 4 14 15 8 0
E greu de răspuns 4 20 6 18 4

 

Mare procentaj de răspunsuri pozitive este demonstrat de ucraineni şi poloneji, deoarece necesitatea de cunoaştere a copiilor şi nepoţilor a limbii ucrainene e destul de convingătoare -96% din cei evaluaţi. Această idee reprezentanţii altor comunităţi o tratează în felul următor: moldoveni – 79%, români – 73%,  ruşi -66%, dar 20% di ruşii evaluaţi şi 18% din români au confirmat această părere foarte greu.

Datele rezultă că reprezentanţii comunităţilor etnice cu ideile  prezentate confirmă caracterul pozitiv de mişcare în procesul de etnie lingvistică, care nu pot fi o piedică în calea de împlinire a integrăriiineretnice în societate.

Toleranţa în relaţiile interetnice.  După cum cunoaştem, în orice grupă etnică întotdeauna sunt legate procese de dinamică externe şi interne. Când apare ameninţarea de existenţă a organismului social, cu scopul de păstrare se accentuiază  mecanismul de unitate internă „noi” cu deosebire de „ei”.

Ca o adecvare a primirii în grup se poate cerceta şi toleranţa etnică. Ultima se asociază cu lipsa de relaţie negativă pentru altă cultură etnică, dar mai exact prezentarea imaginii în acelaş timp  cu păstrarea înţelegerii potztive pentru cultura proprie. Aceasta înseamnă că toleranţa etnică este rezultatul integrării interetnice (nu de asimilare), care se caracterizează prin atitudinea pozitivă pentru cultura etnică proprie şi pentru cultura grupelor etnice, cu care grupa dată are relaţii.

Înţelegerea de toleranţă nu este o totalitate remarcabilă de superioritate a unei culturi asupra altei culturi. Din acest punct de vedere intoleranţa etnică apare ca o înţelegere a altei culturi etnice după primirea suprapozitivă a culturii proprii. Are loc activizarea mecanizmelor de apărare social-psihologică, care depind de doi factori:

  • distanţă culturală (cu cât mai eficace de la cultura proprie este receptată cultura altor grupe etnice cu care are loc relaţia, cu atât este mai încrezută accentuarea mecanismelor de apărare social-psihologică);
  • nivelul independenţei şi întregirii a aceleiaş sau altei grupe ca subiect de colaborare etnică.

Uneori reprezentanţii grupelorb etnice nedominante acceptă această problemă de toleranţă ca un mod de porezentare a răbdării. Aşa o poziţie nu corespunde normelor de percepere care sunt în realitate şi pregătirea de colaborare cu ei. Toleranţa interetnică se abate în unele cazuri, dar se formează în sfera de conştiinţă, care fără îndoială este legată de identitatea etnică. Toate mijloacele de identificare ridică nivelul de intoleranţă în instituţiile interetnice, cu toate că nu întotdeauna corespunde proceselor psihologice,se dau condiţii de viaţă social-economice şi politice, cu care coincid aceste cazuri.

În contextul dat este important de urmărit cât de tolerată este adresarea respondenţilor la alte etnii. Este vorba despre nivelul de apropiere – de la membrul de familie până la lucuitorul  punctului populat, fără a exclude neperceperea. Printre  etniile care se  numără în anchetele desfăşurate sunt americani, beloruşi, bulgari, greci, gruzini, evrei, chineji, tatari din Crimeea, moldoveni, nemţi, poloneji, români, ruşi,slovaci, turci, iugoslavi,ucraineni, ţigani, cehi.

După cum s-a constatat, ucrainenii acordă o atenţie mare prieteniei şi relaţiei cu vecinii. Cu cât e mai apropiată distanţa culturală, cu atât relaţia între ei este mai strânsă. Mult mai categorici sunt polonejii în legătură cu nedorinţa de a avea relaţii cu reprezentanţii etniilor independente,  mai ales când este vorba despre chineji, tătarii din Crimeea, turci, ţigani. Drept vorbind aceste etnii nu se bucură de obunăvoinţă din partea altor etnii.

Respondenţii români şi moldoveni în unele cazuri concurează între ei, demonstrând un nivel mai înalt sau mai jos de toleranţă. Aceasta se referă în special la evrei, bulgari, poloneji.

Trebuie de menţionat situaţia celor evaluaţi referitor la relaţiile familiare ale reprezentanţilor etniilor. Ea s-a dovedit a fi destul de înaltă pentru toţi respodenţii: 79% poloneji, 78% ucraineni, 78% ruşi, 72% români şi 65% moldoveni. În comparaţie cu situaţia reală a compunerii famiiilor etniei se poate corija cu ajutorul cifrelor (tab.27), adică spre deosebire de instituţii, familiile sunt mixt etnice.

 

Răspunsurile respondenţilor conform alcătuirii etnice referitor la familiile lor, %

Tabelul 27

ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
Reprezentanţii numai a naţionalităţii mele 81 49 68 67 26
Reprezentanţii diferitor naţionalităţi 19 51 30 33 74

 

Datele  ilustrează că situaţia reală a lucrurilor nu întotdeauna lasă de dorit. Dacă printre ucraineni, moldoveni şi români procentajul demonstrează stabilitatea relaţiilor interetnice, aceasta se referă la poloneji. Fiecare respondent polnez poate confirma componenţa monoetnică a familiei sale 74% a indicat la componenţa polietnică. La ruşi situaţia s-a creat cu totul alta, o parte a respondenţilor au relaţii familiare monoetnice, iar cealaltă parte polietnice.

Nota respondenţilor în urmările componenţei polietnice a prezentat o piedică  importantă. După părerea celor evaluaţi, acest fact nu aduce disonanţă în relaţiile familare (tab. 28).

 

Părerea respondenţilor referitor la componenţa familiilor polietnice, %

Tabelul 28

ucraineni ruşi moldoveni români poloneji
În relaţiiile familiare aceasta nu se respinge 51 73 40 55 64
Situaţia dată nu este dorită, deoarece nu poate fi cauza conflictelor familiare 12 6 29 16 4
Situaţia dată poate isca dezbinări în interese culturale 10 3 14 9 0
Aceasta face  viaţa familşiară mai bogată, interesantă, o îmbogăţeşte spiritual 27 18 17 21 32

 

 

După cum ne-au arătat rezultatele prealabile a sondajului din teren, tendinţele sondajului efectuat de către grupul lui V.Evtuh au fost confirmate. Este de menţionat că ele sunt valabile pentru teritoriul regiunii Cernăuţi luat în ansamblu.

Centrul Bucovinean independent de cercetări actuale a împărţit însă teritoriul regiunii Cernăuţi în 3 zone sociolingvistice din punct de vedere a funcţionării limbii române:

  1. zona asimilării ireversibile – zona în care limba româna nu funcţionează nici la nivelul şcolii, nici în biserici şi este folosită doar pe alocuri la nivelul familiei, la persoanele în vârstă (raioanele Putila, Vijniţa, Chiţmani, Chelmeneţ, Zastavna, Hotin, Secureni, unele localităţi din raioanele Storojineţ, Hliboca şi Noua Suliţă, precum şi unele cartiere ale or.Cernăuţi.
  2. zona asimilării tranzitive, în care limba română este folosită la nivelul familiei şi a bisericii, însă este absent în sistemul educaţional (grădiniţe, şcoală, etc.) – (Colincăuţi – raionul Hotin, Şişcăuţi – raionul Secureni, Corceşti, Ceahor,… – raionul Hliboca).
  • zona bilingvizmului echilibrat, localităţile majoritare româneşti, unde limba română funcţionează la nivelul şcolii, bisericii şi autoadministrării locale (localităţi din raioanele Hliboca, Storojineţ, Herţa, Noua Suliţă).

La această zonă pot fi trecute unele cartiere din oraşele Noua Suliţă şi Storojineţ din zona şcolilor româneşti. Tot aici sunt trecute şi suburbiile Roşa, Horecea şi Roşa Stâncă.

Dacă sondajele efectuate de grupul lui Evtuh în 2000-2001 şi al CBICA din 2003 s-au desfăşurat în toate cele 3 zone (rezultatele sunt oglindite în a 2-a parte a acestei lucrări), atunci studiul efectuat de către CBICA în 2004-2005 s-a efectuat în ultimele două: în zona românofonă a regiunii Cernăuţi.

În baza materialelor adunate pe parcursul anului 2004 în teren va fi elaborat un studiu separat.

 

NOTE

 

[1] Ion Popescu. Românii din Ucraina: între trecut şi viitor. – Hliboca: CBICA, – 2004 (în manuscris). – P.10.

[2] Preşedinte executiv al căruia este autorul acestui material.

[3] Vezi: Ion Popescu. Românii din Ucraina: între trecut şi viitor. – Hliboca: CBICA, – 2004 (în manuscris). – P.14.

[4] Ibidem.-p.15.

[5] Ion Popescu. Românii din Ucraina: între trecut şi viitor. – Hliboca: CBICA, – 2004 (în manuscris). – P.21.

 

[6] Ion Popescu. Românii din Ucraina: între trecut şi viitor. – Hliboca: CBICA, – 2004 (în manuscris). – P.27.

[7] Ion Popescu. Românii din Ucraina: între trecut şi viitor. – Hliboca: CBICA, – 2004 (în manuscris). – P.32.

[8]Ion Popescu. Românii din Ucraina: între trecut şi viitor. – Hliboca: CBICA, – 2004 (în manuscris). – P.33-38.

 

[9] Rudniţika T.Etnicini spilinoty Ucrainy:tendenţii soţialinyh zmin. –Kyiv, 1998. -175s. – în limba ucraineană. 175 p. P.123-137.

[10] Vezi Ion Popescu. Românii din Ucraina: între trecut şi viitor. – Hliboca: CBICA, – 2004 (în manuscris). – P.41-42.

[11] Vezi Ion Popescu. Românii din Ucraina: între trecut şi viitor. – Hliboca: CBICA, – 2004 (în manuscris). – P.43-44.

[12] Ibidem –p.44.

[13] Evtuh V.B. ,… Mijetnicina integraţia: Postanovca problemy v ucrainsicomu contexti. –Kiev: KNU, -2003.

[i] Gavriil Bodulescu-Bodoni s-a născut în 1746 la Bistriţa, Transilvania. La 22 august 1794 (stil vechi) a sfinţit piatra de temelie şi a binecuvântat începuturile Odesei. În 1799 devine Mitropolit al Kievului. Vezi: Vlad Baciu. Controversatul Gavriil Bănulescu-Bodoni //Concordia. – Anul 9. – 2003, Nr.8 (380). – P. 8.

[ii] Legendarului Alexandru Marinescu (”Marinesco”), feciorul marinarului român Ion Marinescu de lângă Galaţi, căpitan al navei submarine declarate „duşmanul Nr.1 al lui A.Hitler” în perioada stalinistă nu i s-a înmânat medalia de „Erou al Uniunii Sovietice” deşi decretul fuse-se semnat şi oficial anunţat! Abia spre apusul imperiului sovietic Mihail Gorbaciov îi conferă post-mortem titlul de Erou al Uniunii Sovietice la 5 mai 1990. Vezi: Valeriu Cojocaru. Alexandru Marinescu sau „fenomenul Marinesco”//Concordia. – Anul 10. – 2004, Nr.17 (432). – P. 8.

[iii] Dr. Satanislav Semcinschi a fost, cu adevărat, animatorul vieţii culturale româneşti din a II jumătate a secolului XX din capitala Ucrainei, a fost cel mai celebru lingvist-românolog din Ucraina, Preşedinte al grupului de Prietenie Ucraina-România, şef la cadedra de lingvistică generală a Universităţii Naţionale „T.Şevcenko” din Kiev, a elaborat cursuri speciale consacrate limbii şi civilizaţiei române etc.

[iv] Dr. Grigore Bostan, prof., membru de onoare al Academiei Române, preşedinte-fondator al Societăţii pentru cultură românească „Mihai Eminescu” (1989), ilustru savant în domeniul folcloristicii comparative din spaţiul de etnocontact româno-slav, poiet, critic literar, şeful catedrei de filologie română şi clasică la Universitatea de stat „Iurie Fedikovici” din Cernăuţi.

[v] Sofia Rotaru, născută în satul Marşineţ raionul Noua Suliţa, artistă emerită în URSS, artistă populară a Ucrainei şi Republicii Moldova.

[vi] Mircea Lutic, poiet, traducător – laureat a premiului „Ivan Franco” pentru traducerile din ucraineană, critic literar, este autorul Programului şcolar de civilizaţie română pentru şcolile din regiunea Cernăuţi, Preşedinte la Societatea „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi (1995-1996).

[vii] Vasile Tovarniţchi (1930-1994), Învăţător Emirit al Ucrainei, „Ctitorul şi Constructorul” Primului liceu românesc deschis în Ucraina – Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu (1991), deputat în consiliul regional Cernăuţi, cofondator al Societăţii „Mihai Eminescu”. Vezi: In Memoriam: Vasile Tovarniţchi// Concordia. – Anul 10. – 2004, Nr.15 (438). – P. 6-7.

[viii] Aici şi în continuare ne vom baza doar pe cifrile oficiale colectate pe parcursul ultimilor 15 ani din diferite „surse cu acces liber” – Statistică oficială, Internet, studii ştiinţifice etc.

[ix] Fără Crimeea, Transcarpatia, Ucraina Apuseană, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, nordul şi sudul Basarabiei.

* Statistica sovietică îi trata pe „moldoveni” ca naţiune aparte, care n-ar fi avut nimic comun cu românii.  În 1926 Crimeea era în componenţa federaţiei Ruse, iar în 1944 toţi tătarii au fost deportaţi în Uzbekistan (repatrierea s-a început prin anii 60, iar revenirea masivă –  la sfârşitul anilor 80–90). De pe teritoriul Ucrainei au fost deportaţi şi toţi nemţii (germanii). Din Crimeea, în afară de tătari şi nemţi, au mai fost deportaţi armenii, bulgarii şi ţiganii. Din Ucraina Occidentală  pănă şi după război au fost deporataţi masiv polonezii (polonii), ucrainenii etc. Au fost deprtaţi şi represaţi şi românii – numai în 1937-1938 1.496 din cele 1.530 persoane (care s-au declarat români la recensământul din 1926) au fost represate

[x] Vezi: Rudniţika T. Etnicini spilinoty Ucrainy: tendenţii soţialinyh zmin. – Kyiv, 1998. – 175 s. – în limba ucraineană. – 175 p. – P.52-53

[xi] Aici erau incluşi şi românii. Este de remarcat, că până la apariţia românilor în Parlamentul din Kiev (1994) şi adoptatrea Constituţii (1996), când subsemnatul, asistat de către consilierii săi parlamentari, a început popularizarea existenţei masivă a românilor în Ucraina la diferite niveluri, românii figurau doar la rubrica „şi alţii”

[xii] După cum am menţionat, statistica oficială din Ucraina împărţeşte, în continuare, populaţia românofonă, după tradiţia sovietică şi vechiul principiu „Devide ut impera!”, în „români” şi „moldoveni”.

[xiii] În anul 1926 Crimea, Transcarpatia, Ucraina apuseană (Galiţia şi Volyn), nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, nordul şi sudul Basarabiei nu erau în componenţa Ucrainei. Vezi: V.L. Naulko. Etnicinâi sclad naselennea Ucrainsicoi RSR. – Kyiv: Naucova dumca, 1965. – în ucraineană. La 1959 toţi nemţii şi tătarii din Crimeea deja erau deportaţi de pe teritoriul actual al Ucrainei (au mai fost deportaţi armenii, nemţii şi bulgarii din Crimeea, deportări au avut loc şi în rândurile ucrinenilor, polonilor, ungurilor şi, biniînţeles – a românilor). Statistica oficială ucraineană continuă să ne despartă în “români” şi “moldoveni”: maramureşenii, bucovinenii şi regăţenii herţeni – sunt trecuţi la „români”, iar basarabenii şi transnistrenii – la „moldoveni”;  în acelaşi timp, rutenii („rusinii”), alături de huţani, boici, lemci etc. – la ucraineni.

[xiv] Inclusiv 21,4 mii huţani (huţuli), 10,2 mii ruteni (rusini), 672 – lemchi, 131 – boichi, 22 – litvini, 9 – polişciuci etc.

[xv] S-a luat în consideraţie soldul migraţiei, asimilările inevidabile, sporul natural şi faptul că în 1989 cota populaţiei mature româneşti era de mai puţin de 0,3% din populaţia Ucrainei, iar cea a tineretului – mai mare de 0,3% din populaţia tânără a Ucrainei – cifre reconfirmate oficial şi în 1995.

[xvi] Vezi: Ion Popescu. A treea etnie din Ucraina// Ţara fagilor: Almanah cultural-literar al românilor nord-

bucovineni, Cernăuţi -Târgu-Mureş, 1996. – pag.85-91.

[xvii] Teza privind „românizarea” moldovenilor – inspirată, mai ales, de cei ce simpatizează „Republica Nistreană”.

[xviii] Pentru anul 1946 dispunem de cifre oficiale doar pentru românii din Transcarpatia. Semnul ? – înseamnă că de cifre oficiale pentru anul respectiv nu dispunem.

[xix] În 1998 în consiliile de diferite niveluri a Sevastopolului erau aleşi în calitate de deputaţi 4 moldoveni. Vezi: Leonid Reaboşapco. Pravove stanovişce naţionalinyh menşyn v Ucraini (1917-2000)/ Monografia. – Liviv: Vydavnyciyi ţentr LNU im. I.Franka, 2001. – 484 p. – în limba ucraineană. – P. 402.

[xx] După cum ne-a informat Anatolie Dragoliunţev din oraşul Lugansc, Erou al Muncii şi deputat în Parlametul Ucrainei din legislatura III pe lista Partidului Comunist, mamă-sa – Ostapenco Polina era „voloşcă” şi vorbea cu bunicul său din satul Ciutino (Judeţul Slaveano-Serbschii, Gubernia Ekaterinoslavnumai „moldoveneşte”.

[xxi] La limba maternă a moldovenilor a fost trecută şi declaraţia că limba maternă este „limba română”, la români – şi declaraţiile făcute în favoarea „limbii moldoveneşti” (de aceasta cifrele prezentate diferă de cele oficiale).

[xxii] Cu exepţia regiunii Cernăuţi, unde au revenit la numele de români mai multe persoane care anerior au fost trecute arbitrar la rubrica „moldoveni” în anii puterii sovietice, mai ales în satele din Bucovina din fostele raioane săteşti Cernăuţi şi Sadagura.

[xxiii] În baza cercetărilor efectuate de către V.Boiecico şi V.S.Zelenciuc se poate constata: populaţia românofonă din aceste zone acum 100-150 era destul de numerică, -nsă în perioada sovietică numărul moldovenilor de aici s-a micşorat simţitor.

Se menţionează că circa 6 mii de moldoveni, participând la războiul din 1648-1654 sub drapelele lui Bogdan Hmelniţki, mulţi dintre ei au întemeiat mai multe sate pe malul stâng al Niprului. În sec. XVIII un număr însemnat de moldoveni făcea parte din localităţile militare din teritoriul Serbiei Noi, unde dincolo de Bugul de sud a fost creat „polcul de husari moldoveni”, iar în unele judeţe din sudul Ucrainei moldovenii ocupau locul doi din punct de vedere numeric (de exemplu, în guberniile Elisavetgrad şi Herson (Azi – partea transnisteană a regiunii Odesa, regiunile Kirovograd, Nicolaev, Herson) – Vezi: Boiecico V. Moldovany v Ucraini//Vice. – 1993- – Nr.3. – C.100-111. – în limba ucraineană. – P.100-103.

[xxiv] „Persoanenele ce posedă limba” – persoanele, care au recunoscut limba respectivă drept limbă maternă, precum şi acele persoane, care posedau liber această limbă în calitate de a doua limbă a popoarelor URSS.

[xxv] Pentru ucraineni, ruşi, deasemenea pentru poloni, nemţi, români, unguri şi bulgari (limbile cărora nu erau considerate ca limbi a popoarelor din URSS) era luată în consideraţie posedarea limbii propriei naţionalităţi în calitate de limbă maternă (L1).

[xxvi] În regiunea Transcarpatia în 1989 locuiau 95,5% din toţi ungurii din Ucraina

[xxvii] În regiunea Cernăuţi în 1989 locuiau 74,5% din toate persoanele care s-au declarat români în Ucraina.

[xxviii] În regiunea Doneţk în 1989 locuiau 85% din toţi grecii din Ucraina.

[xxix] Rudniţika T. Etnicini spilinoty Ucrainy: tendenţii soţialinyh zmin. – Kyiv, 1998. – 175 s. – în limba ucraineană. – 175 p. – P.123-137.

Situaţia minorităţii româneşti din Ucraina