Politici privind diaspora în România și Ungaria. O perspectivă comparativă

Lucian Dumitrescu

Chestiunea diasporei a fost examinată de cele mai multe ori dintr-o perspectivă economică și identitară. Au fost explorate cu alte cuvinte fie investițiile diasporei în țara de destinație și remitențele financiare trimise către țara de origine, fie rolul diasporei în ranforsarea miturilor motoare ale națiunii ori în legitimarea anumitor agende politice.  Au urmat abordările antropologice, sociologice şi chiar perspectivele strict descriptive privind diaspora.

Studiul de față își propune să abordeze problematica diasporei din punct de vedere strategic, iar punctul de interes, în cadrul unei abordări comparative, consistă în examinarea politicilor și a instituțiilor, ce permit comunităților de co-etnici din afara granițelor statului să-și apere securitatea societală, respectiv să-și reproducă, în termenii Școlii de la Copenhaga, miturile, simbolurile și ritualurile ce le asigură coeziunea și sentimentul de noi. În acest sens, politicile României privind diaspora au apăsat preponderent pe factorii culturali, respectiv construcția de școli, construcția de biserici, oportunități de studiu în România etc. care au conservat şi totodată au format  o elită politică și culturală ce-a promovat agenda comunităților de români din diaspora.  Ungaria a procedat similar. Dar a şi propus inovaţii specifice în cadrul propriilor politici privind diaspora. Este vorba, în primul rând, de anchete sociologice care au colectat sistematic date privind profilul social, economic, demografic şi etnic al comunităţilor maghiare din afara Ungariei. Totodată, a fost alocat sprijin financiar pentru a augmenta cultura societală a comunităţilor respective – ziare, reviste, specialişti marketing cultural, birouri de presă etc. – uneori în răspăr cu cultura societală publică a statului respectiv.  Nu în ultimul rând, au fost cultivate legături directe între diverse organisme ale guvernului maghiar şi organizaţiile politice ale maghiarilor din statele limitrofe.

Atât în cazul României cât şi al Ungariei, contextul geopolitic regional şi internaţional şi-a pus amprenta asupra politicilor celor două state privind diaspora. Cu toate acestea, naraţiunile strategice ale Ungariei privind diaspora au fost mai asertive decât cele ale României, un exemplu în acest sens fiind declaraţia premierului Jozsef Antall din debutul anilor ’90. Astfel, dincolo de partea empirică, care descrie politicile privind diaspora ale celor două state, articolul caută să stabilească dacă o serie de factori structurali, cu caracter intern, precum dezvoltarea politică a statalităţii înţeleasă istoric, marea strategie, raţiuni identitare, strategii electorale etc., dar şi aspecte cu caracter internaţional, precum socializarea internaţională, pot explica diferenţele dintre România şi Ungaria în ceea ce priveşte politicile privind diaspora.

Politici privind diaspora în România și Ungaria. O perspectivă comparativă