Lucian Dumitrescu: Populismul relaxării. Unde sunt capacitatea statului, spiritul civic și leadershipul politic?

Populismul relaxării.

Unde sunt capacitatea statului, spiritul civic și leadershipul politic?

Lucian Dumitrescu*

În timp ce guvernul analizează noi măsuri de relaxare, iar opoziția contestă starea de alertă și solicită eliminarea tuturor restricțiilor, o serie de analize prezintă modelul de succes cu care mai multe state au luat coronavirusul de coarne. Tipul de regim politic n-a contat foarte mult în controlarea epidemiei de coronavirus, aspect paradoxal pentru unii. Unele democrații s-au descurcat clar mai bine decât altele, iar unele regimuri autoritare au fost chiar mai eficiente decât democrațiile performante în controlarea coronavirusului. Trei sunt factorii principali pe care s-au bazat și modelul german, și cel singaporez, precum și cel din Coreea de Sud. Este vorba de capacitatea statuluiîncredere și leadership politic. Factorii amintiți nu doar că au existat și au funcționat. Secretul e că au acționat simultan. Să vedem cum stă România la capacitatea statului, încredere și leadership politic.

Capacitatea statului este cheia bunei guvernări. Fără un stat performant, piața nu poate fi ,,îmblânzită”, iar capitalismul câștigă întotdeauna în fața democrației. Că piața nu poate fi îmblânzită în România, reiese din capacitatea fiscală a statului român, cea mai scăzută din Uniunea Europeană. În România, veniturile publice se situează sistematic la sub 30% din PIB. Media europeană e la 40% din PIB, în vreme ce performerele Franța, Belgia și Suedia au venituri bugetare spre 50% din PIB. Încercați să mâncați un sfert dintr-un pepene de un kilogram, iar peste câteva ore jumătate dintr-un pepene de zece kilograme. În primul caz, sunt șanse mici să vă săturați. În al doilea, sunt șanse mari să nu puteți consuma cantitatea respectivă. Cam asta e diferența dintre veniturile publice ale României și cele ale Franței. Dar statul român face puțini bani și în comparație cu fostele state comuniste, care surclasează net România la venituri obținute din TVA și din taxarea profitului. Sunt multe explicațiile pentru capacitatea de taxare redusă a României. Una dintre ele poate fi furnizată de cohortele de neoliberali din birocrația de stat, unii dintre ei mai radicali chiar decât celebrii ,,băieți de la Chicago”.

Capacitatea redusă a statului este relevată nu numai de sarcina fiscală pe care o poate impune azi România. Strategia ,,testează, urmărește, izolează”, utilizată de toate statele pentru controlarea coronavirusului, a scos la iveală numeroase vulnerabilități în România. În materie de testare, experții medicali susțin că la aproape 12 000 de teste pe zi, România intră în faza testării de masă, deși 10 000 de teste ar fi aparent suficiente pentru populația României. Nu trebuie să fii expert ca să observi oscilațiile majore apărute în procesul de testare din România. Nu știu dacă aceste oscilații au explicație politică. E cert însă că ele sunt expresia unui stat mai degrabă slab, care nu are suficienți oameni – ca să nu zic suficienți profesioniști – pentru un astfel de proces și nicio birocrație care să funcționeze constant la capacitate ridicată. Direcțiile de Sănătate Publică locale, care solicită testarea pentru coronavirus, intră într-o evidentă pierdere de turație la final de  săptămână. Și asta se întâmplă constant de trei luni încoace, deci vorbim despre un model. Potrivit unui renumit biostatistician, România are o capacitate redusă de depistare a numărului de contacți pentru fiecare pacient infectat. În vreme ce România depistează între 20 și 30 de contacți pe caz, Coreea de Sud depistează de zece ori mai mult. Când depistezi între 200 și 300 de potențial infectați pentru fiecare caz, e evident că ai o capacitate sporită de a preveni răspândirea comunitară a coronavirusului.

În ceea ce privește capacitatea de izolare a potențialilor infectați, câteva cifre vorbesc de la sine. Poliția de Frontieră a dezvăluit că între 26 februarie, data depistării primului caz de coronavirus în țara noastră, și 24 mai, în România au intrat 2 146 000 de persoane, marea majoritate a acestora întorcându-se acasă din ,,zonele roșii”. Potrivit estimărilor făcute de unii experți în sănătate publică, cel puțin 20% din aceste persoane n-au intrat nici în carantină și nici în izolare. Comentariile sunt de prisos. Cu toate acestea, în pofida unei evident deficit administrativ, un aspect trebuie subliniat. Până acum, sistemul de sănătate publică din România s-a dovedit a fi unul rezilient, în contrast cu percepția generală, care părea confirmată de erorile majore de management sanitar comise în pandemia de coronavirus. Dincolo de eșecurile evidente, peste care s-a trecut cu ajutorul managementului militar, spitalele din Timișoara, București, Oradea și din alte câteva orașe din țară s-au dovedit a fi ,,insule de excelență”. Aceste ,,insule de excelență” oferă speranță, dar pentru reformarea unui sistem este nevoie de mult mai mult decât atât.

Încredere. Guvernul a mizat masiv pe spiritul civic al populației în starea de alertă, atunci când a decis relaxarea izolării sociale. Câți cetățeni au spirit civic în România? Datele din diferite anchete sociologice spun că aceștia sunt puțini. Spiritul civic nu e ca legitimația de la corporație, pe care o bagi în buzunar când pleci de acasă, ca să zici că-l ai. Spiritul civic se construiește în timp, prin investiții masive în educație, în economie și în calitatea instituțiilor publice. Paradoxal deci, spiritul civic e o construcție guvernamentală, care însă nu prea apare în ,,statele slabe”. De ce? Pentru că ,,statele slabe” se tem de o societate civilă care ar putea avea la un moment dat o altă agendă decât cea a statului.

Să vedem însă de ce nu prea avem spirit civic în România. Teoria spune că lipsa de încredere, atât verticală cât și orizontală, inegalitatea socială și lipsa de educație sunt factori care torpilează spiritul civic. Când vine vorba de încrederea verticală, adică încrederea pe care cetățenii o au în guvern, scorurile din România au fost întotdeauna mici. Media europeană a încrederii cetățenilor în propriile guverne e de 42%. În România încrederea în guvern e constant sub 30%. Deci mai puțin de o treime din populație are încredere în propriul guvern. Și asta în mod constant. Potrivit unor sondaje realizate în starea de urgență, încrederea în guvernul Orban e undeva la 24%, dublă față de încrederea în guvernul Dăncilă, totuși la o distanță semnificativă față de media europeană. La fel stau lucrurile și la încrederea orizontală, respectiv încrederea pe care cetățenii români o au în necunoscuți, chiar dacă aceștia sunt compatrioți. Nivelul e undeva în jur de 30%, în vreme ce în anumite state din nordul continentului, încrederea socială urcă și spre 70%. Dincolo de faptul că încrederea orizontală depinde de cea verticală, aceasta corelează negativ cu nivelul de inegalitate socială.

România este a patra cea mai inegală țară din Uniunea Europeană. Într-o societate dominată de inegalitate – hai să-i zicem direct de sărăcie -, spiritul civic e foarte subțire din cauza unei puternice desolidarizări apărută între foarte puținii ,,bogați” și mulții ,,săraci”. Un alt factor care subminează puternic spiritul civic din România e lipsa de educație. Pentru educație au manifestat o crasă lipsă de preocupare nu numai guvernele social-democrate, ci și cele de dreapta. Din acest punct de vedere, finanțarea educației în România spune multe. 3, 6 % dintr-un PIB de 243 de miliarde de euro față de 6, 9% dintr-un PIB de 528 de miliarde de euro în cazul Suediei. Comparația nu e cea mai potrivită. Dar datele despre rata de abandon școlar, cu România situată pe locul trei la nivelul Uniunii Europene, spun multe despre precaritatea educației din România. Concluzia e că din cauza unui spirit civic extrem de diluat, subminat de neîncredere, inegalitate și de o educație precară, așteptarea guvernului ca majoritatea cetățenilor români să respecte regulile de distanțare socială și să poarte măști în spațiile închise e mai degrabă nerealistă. România nu poate implementa cu succes ,,modelul suedez” nici măcar în starea de alertă. Și asta nu din vina populației. După cum spuneam, spiritul civic e o construcție guvernamentală. Una pe termen lung.

Leadershipul politic din România a fost mai degrabă tehnocratic pe tot parcursul stării de urgență. E relevant în acest sens episodul din debutul lunii martie.  Atunci, secretarul de stat Arafat propunea închiderea școlilor și a grădinițelor până după Paști, în timp ce, inițial, guvernul suspenda cursurile doar pentru perioada 11-22 martie. Alegerea guvernului de a acorda voce și inițiativă tehnocraților a fost corectă pe termen scurt. Marea majoritate a statelor a procedat astfel. Pe termen lung însă, e nevoie de leadership politic. Adică de viziune, strategie, instituții și profesioniști pentru ca o țară să nu fie complet nepregătită în caz de transformare socială rapidă. Privind lucrurile la rece, e facil de constatat că leadershipul politic din România e mai degrabă reactiv decât proactiv. Și nu e așa de azi, de ieri. Politic, România n-a reușit să articuleze un proiect de țară după 2007, fiindcă elita guvernantă a făcut din integrarea euro-atlantică un scop în sine, iar nu un mijloc pentru dezvoltare economică și creșterea calității vieții cetățenilor. Din acest motiv, așa cum sublinia undeva premierul Cioloș, România joacă mai ales rolul de spectator în Uniunea Europeană. Evident, e o diferență majoră între spectacolul de la Bruxelles și cel de la Moscova, iar cetățenii ucrainieni, mai ales cei din estul țării, pot depune mărturie în acest sens. Economic, restartarea economiei din România depinde de repornirea principalelor economii din Uniunea Europeană. Așa se întâmplă în capitalismele dependente de tip neoliberal, în care trendul momentului e creșterea masivă a datoriei publice. Probabil că o nouă viziune politică, una care să consolideze instituțiile publice, să mai îmblânzească piață și să sprijine mai mult antreprenorii locali, ar putea conferi un profil mai proactiv elitei guvernante. Deocamdată însă o astfel de viziune nu s-a conturat, iar dacă va apărea nu e clar ce oameni și ce instituții o pot susține în mod credibil. Ce e cert, e că sinergia capacitatea statului-încredere-leadership politic nu s-a manifestat la un nivel ridicat în epidemia de coronavirus din România. Nici nu avea cum, pentru că principalele ingrediente sunt mai degrabă subdezvoltate.

 

*Lucian Dumitrescu este lector asociat la Masterul de Studii de Securitate 

 

Sursa: PS News

Lucian Dumitrescu: Populismul relaxării. Unde sunt capacitatea statului, spiritul civic și leadershipul politic?