Cosmin Dugan – Neuroaugmentarea în epoca cognitizării

Expertul LARICS, Cosmin Dugan, a publicat o nouă lucrare de specialitate

 

 

 

Cartea “Neuroaugmentarea în epoca cognitizării” reprezintă prima abordare structurată și documentată din România despre optimizarea cognitivă și neuroaugmentare, alături de alte teme înrudite, precum etica neuroaugmentării, neuroștiințele operaționale, neurodiversitatea, aplicații ale inteligenței artificiale, cognitizare, interfețele creier-computer, substituție senzorială, telepatie virtuală, neurobiometrie, biohacking, ciborgizare, etc.

Demersul este interdisciplinar, cartea adresându-se în aceeași măsură medicilor, psihologilor, farmaciștilor, biologilor, cercetătorilor în neuroștiințe, oamenilor de afaceri, personalului militar, antrenorilor sportivi, sociologilor, ziariștilor etc. Dezvoltarea unor aplicații de nișă a generat un interes deosebit în rândul experților și managerilor din domeniile resurselor umane, IT, sănătății, educației, sportului de performanță și specialităților militare de vârf.

Într-o societate tot mai competitivă, care pune accent pe inteligență, creativitate și originalitate, presiunea atingerii potențialului maxim a dat naștere unei culturi a îmbunătățirii performanțelor cognitive, emoționale și comportamentale. Optimizarea performanțelor cognitive și neuroaugmentarea s-au cristalizat în special în ultimele decenii ca ramuri distincte și specializate în cadrul conceptului de optimizare a performanțelor umane (HPO), dedicate atingerii performanțelor maximale, în condiții etice și de siguranță medicală.

Metodele și tehnicile de optimizare cognitivă și neuroaugmentare diferă din punctul de vedere al principiilor de funcționare, condițiilor de administrare și acțiune, specificitate, recomandări etc. O clasificare simplă are în vedere gradul de accesibilitate, complexitate și intruzivitate – de la metode „clasice” și cunoscute precum intervenții nutriționale, tehnici de pregătire sportivă, optimizarea somnului, neuroergonomie, tehnici avansate de psihoterapie și dezvoltare personală, antrenament cognitiv etc. la metode mai sofisticate precum tehnicile de stimulare farmacologică (nootrope), neuromodulare sau stimulare transcraniană.

Orchestrarea acestor metode și tehnici în programe personalizate de optimizare și augmentare este realizată de colective de experți (medici, psihologi, antrenori) sub forma unor strategii neuroprotective multistratificate care includ măsuri de prevenție, optimizare, augmentare și recuperare adaptate particularităților fenotipice și genotipice individuale. O altă formă de valorificare sunt contramasurile de precizie destinate contracarării efectelor biologice și psihologice rezultate din expunerea profesionala la factori agresivi și situații cu risc crescut.

Posibilitatea de a conecta direct mintea umană finită la un partener artificial cu potențial virtual nelimitat de dezvoltare reprezintă o străpungere tehnologică revoluționară, dacă va putea fi vreodată operaționalizată în condiții de siguranță. Problemele etice, legale, practice, prezentate detaliat în carte, sunt pe măsura potențialelor beneficii, cu atât mai mult cu cât multe aspecte ale colaborării om- inteligență artificială sunt fără precedent în istoria umanității.

Cartea reprezintă o pledoarie în favoarea utilizării în mod etic şi constructiv a conceptului de optimizare a performanței umane și a inteligenței artificiale. Recunoașterea contribuțiilor românești în domeniile neuroștiințelor, pregătirii sportive, tehnicilor de protecție psihologică și instrucție considerăm că trebuie să se materializeze și prin dezvoltarea unei viziuni autohtone, bazată pe cercetări care să răspundă unor nevoi intrinseci.
Cei interesați pot cumpăra online cartea de pe saitul Editurii Militare.

 Neuroaugmentarea în epoca cognitizării, între competiție și sinergie – edituramilitara.ro

Cosmin Dugan – Neuroaugmentarea în epoca cognitizării